Noua regina a Danamarcei, Mary, seamănă izbitor cu Kate Middleton. Cele două figuri regale au gusturi similare când vine vorba de alegerile vestimentare, dar și de coafuri, iar la fiecare întâlnire au demonstrat că se înțeleg de minune.
De Anul Nou, regina Margareta a Danemarcei a anunțat că va renunța la tron în favoarea fiului său, Frederik, și a soției sale, Mary. Aceasta din urmă va fi prima regină născută în Australia.
Ea l-a cunoscut pe prințul moștenitor în anul 2000, în perioada Jocurilor Olimpice, într-un pub din Sidney. La acea vreme, viitoarea regină lucra director de publicitate și nu avea nicio idee ce-i va rezerva viitorul.
Actuala prințesă a dezvăluit că i-a fost ușor să se îndrăgostească de prințul Frederik, conversațiile cu el curgând de la sine. În plus, acesta era „fermecător și chipeș”, după cum se arată în cadrul unui interviu citat de observatornews.ro.
Timp de un an, relația lor a funcționat la distanță, apoi Mary s-a mutat în Danemarca pentru a studia limba iubitului său. În anul 2004, și-au unit destinele, iar ceremonia impresionantă a fost urmărită de o lume întreaga.
Viitoarea regină a Danamarcei, mama a patru copiii, a fost de la bun început apreciată de poporul său, față de care a dat dovadă de devotament. Singurul moment care a pătat imaginea cuplului a avut loc în noiembrie 2023.
Atunci, prințul Frederik, viitorul rege, a fost surprins în compania unui model și a fost acuzat de infidelitatea. Casa Regală a refuzat să comenteze informațiile și a invocat dreptul a viața privată.
Dincolo de asta, despre Mary se crede că va aduce cu siguranță un suflu nou în regat. I se mai spune „Kate Middleton din Scandinavia” și nu este de mirare, căci asemănarea dintre cele două este izbitoare.
La fel ca și Kate Middleton, care este luată drept exemplu pentru femeile de pretutindeni, inclusiv de cele cu titlu regal, are părul castaniu, siluetă subțire, picioare lungi și este adepta culorilor neutre, a taioarelor și a pantalonilor largi.
Cele două s-au întâlnit de mai multe ori și au dat de înțeles că sunt apropiate, dar, de asemenea, a putut fi observată și asemănarea dintre cele două. Regina Danemarcei deține chiar și o rochie albastră cu buline, similară cu cea pe care Kate a purtat-o în câteva ocazii.
Ultima întâlnire a avut loc în 2023, la încoronarea Regelui Charles, iar Mary și Kate Middleton au avut părul coafat la fel, criticii numindu-le „surori de modă” pe cele două figuri regale, după cum notează okmagazine.ro.