Noul iubit al Sânzianei Negru, concurentă la America Express, este un actor cunoscut. Cei doi s-au afișat împreună în mediul online, după speculațiile privind o posibilă relație între ei.
În noul sezon America Express, Sânziana Negru și Laura Giurcanu au făcut echipă. Cele două vor putea fi văzute alături de alte nouă perechi, în aventura vieții lor.
După terminarea filmărilor pentru reality show-ul de la Antena 1, concurenții au revenit în țară. Sânziana deja a plecat în vacanță, însă nu singură, ci alături de iubitul ei, Ștefan Floroaica, protagonistul serialului “Lia – Soția soțului meu”.
În ultima vreme, s-a zvonit că cei doi ar fi împreună, iar acum s-au afișat pentru prima dată pe rețelele de socializare. Acum câteva luni, cei doi au fost surprinși împreună într-un mall din Capitală. Cu toate acestea, au fost discreți în legătură cu relația lor, pe care nu au confirmat-o oficial.
Recent, creatoarea de conținut a postat o imagine în care apare alături de partenerul ei, semn că nu se mai ascund de ochii publicului. Amândoi au postat, de altfel, imagini cu peisajele de vis din vacanța la mare.
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica ar locui deja împreună, potrivit viva.ro. Cei doi au postat adesea imagini din același loc, dar nu s-au fotografiat împreună până acum, când au plecat în vacanță.
Înainte de a pleca la America Express, Sânziana Negru și coechipiera sa, Laura Giurcanu, au dezvăluit ce au luat cu ele în rucsac. Cele două au mers la farmacie pentru a-și achiziționa medicamentele necesare, pentru a le avea cu ele pentru orice eventualitate.
Amândouă au fost foarte încântate de participarea la emisiune. Cele două vor fi văzute pe Drumul Soarelui, care străbate trei țări, Columbia, Ecuador și Argentina.
“Plecăm foarte pozitive, foarte încărcate. Amândouă ne-am asigurat să facem lucruri care să ne bucure aşa sufletul înainte de plecare. Plecăm cu gândul că vrem să stăm acolo două luni, că suntem pregătite să stăm până la final şi ne dorim să ne distrăm.
Ăsta cred că e principalul nostru gând. Ne dorim să ne bucurăm de experienţă cu totul”, a declarat Laura Giurcanu pentru FANATIK, înainte de a pleca în aventură, alături de buna sa prietenă.