Life

Cine este soția actorului Burak Ozcivit, cel care l-a interpretat pe Kemal în Dragoste infinită. S-a căsătorit cu o actriță celebră din Turcia

Burak Ozcivit și Fahriye Evcen formează unul dintre cele mai frumoase și mediatizate cupluri din showbizul turcesc. De curând au existat zvonuri cu privire la un posibil divorț, dar actorul a dezmințit imediat.
24.11.2021 | 12:37
Burak și Fahriye, unul dintre cele mai frumoase cupluri din Turcia. Sursă foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Burak Ozcivit este cunoscut publicului din România pentru rolurile interpretate în seriale precum Kara Sevda (Dragoste Infinită) sau Suleyman Magnificul.

Burak Ozcivit, ales în 2005 drept al doilea cel mai bun model din lume, este căsătorit cu actrița Fahriye Evcen și au împreună un băiat.

ADVERTISEMENT

De curând au apărut zvonuri potrivit cărora cei doi actori s-ar afla în pragul unui divorț.

Cine este soția actorului Burak Ozcivit, cel care l-a interpretat pe Kemal în Dragoste infinită

Burak Ozcivit și Fahriye Evcen s-au cunoscut în anul 2013 pe platourile de filmare ale serialului Calikusu. A fost dragoste la prima vedere, așa cum declarau mai târziu. La scurt timp au anunțat că formează un cuplu, iar în 2017 au decis să se căsătorească. La numai un an de la nuntă a venit pe lume fiul lor, Karan.

Soția lui Burak Ozcivit este una dintre cele mai apreciate actrițe din Turcia. În vara acestui an, Fahriye Evcen a împlinit 35 de ani, iar Burak a postat în acel moment mai multe fotografii de familie, care au fost apreciate de mii de fani.

ADVERTISEMENT

Fahriye Evcen a jucat în mai multe seriale și filme turcești, dar în momentul în care a rămas însărcinată a decis să pună actoria pe planul doi pentru a se ocupa de familia sa. Acum, a revenit pe platourile de filmare și a primit rolul principal într-un nou serial istoric, Alparslan.

Actrița apare constant pe copertele celor mai importante reviste de modă din Turcia și de 7 ani este imaginea unui cunoscut brand cosmetic.

ADVERTISEMENT

Nici Burak Ozcivit nu a stat departe de platourile de filmare. Acesta a lucrat din greu la serialul Kuruluș Osman, care este lider de audiență în acest moment la postul turcesc ATV. Producția a obținut deja două premii. “Cel mai bun serial” și “Cel mai bun actor” (Burak Ozcivit).

Ce s-a întâmplat între Burak Ozcivit și Fahriye Evcen

Cunoscutul actor a muncit foarte mult în ultima perioadă, așa că a petrecut destul de puțin timp alături de familia sa. De curând, în cadrul unei emisiuni online s-a spus că cei doi actori ar avea probleme în căsnicie și ar fi la un pas de divorț.

ADVERTISEMENT

Chiar în acel moment, Burak și Fahriye au infirmat zvonurile. Au postat pe conturile de socializare o fotografie în care apăreau alături de fiul lor. Mesajul care a însoțit postarea a fost un răspuns foarte clar pentru cei care credeau că ar avea probleme în căsnicie.

“Plăcerea de dimineață cu cele două jumătăți ale inimii mele”, au scris actorii.

ADVERTISEMENT