Life

Cine sunt concurenţii de la Chefi la Cuțite 2022. Echipele lui Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu

Cei trei jurați de la Chefi la Cuțite au stabilit concurenții din echipele lor. Pe cine au ales Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu?
18.10.2022 | 07:39
Cine sunt concurenții de la Chefi la Cuțite, sezonul 10. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu și-au ales concurenții de la Chefi la Cuțite 2022. În urma probei bootcamp-ului, doar 21 din cei 60 de participanți care au primit cuțite au ajuns în echipe.

Concurenții de la Chefi la Cuțite 2022, aleși de Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu

În ediția de luni seară, cei 60 de concurenți s-au luptat în proba bootcamp-ului pentru a face parte din echipele juraților.

ADVERTISEMENT

Doar 21 dintre ei au reușit să le demonstreze celor trei chefi de la Antena 1 că merită un loc în echipa lor. Emoțiile au fost mari atât pentru concurenți, cât și pentru jurați.

Cătălin Scărlătescu a oferit primul două locuri în echipa sa. Bucătarul a fost urmat de “rivalii” săi, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu.

ADVERTISEMENT

Cei șapte concurenți din echipa lui Cătălin Scărlătescu au fost aleși cu grijă de către juratul de la Chefi la Cuțite. Aceștia au trecut prin probe dificile, iar acum se vor lupta pentru a avea o șansă la marele premiu.

Concurenții aleși de chef Cătălin Scărlătescu sunt Adrian Stroe (Cuțitul de aur), Mădălina Cafadaru, Brigitta Gheorghe, Lina Chirilă, Cătălin Boroica, Maria Florina Stan și Robert Mihăilescu.

ADVERTISEMENT

Și Sorin Bontea a avut grijă să aleagă șapte dintre cei mai buni concurenți pentru echipa sa. Este vorba despre Sorin Ilieș, Angelo Quintanar, Gheorghe Nicolae, Gabriel Drăgușanu, Andrei Mihalcea, Carmen Cojocaru și Arminia Lorena Grad.

Dintre concurenții lui chef Bontea, Sorin Ilieș este cel care a primit cuțitul de aur.

În cele din urmă, concurenții care au primit tunici din partea lui Florin Dumitrescu sunt Florin Dragomir, Titus Antonescu, Roxana Crudu, Raluca Luciana Todea, Dan Manciu, Ștefani Laura Pop și Ahmad Daas.

ADVERTISEMENT

Florin Dragomir este concurentul care a primit cuțitul de aur în etapa preselecțiilor.

Sezonul 10 Chefi la Cuțite, plin de surprize pentru telespectatori

Sezonul 10 Chefi la Cuțite este, totodată, și unul aniversar, deoarece jurații sărbătoresc un deceniu de când se cunosc și lucrează împreună pe micile ecrane.

Primele ediții ale acestui sezon au fost prezentate de Irina Fodor. Gina Pistol a revenit la TV și îi va însoți pe concurenți până în finală.

Concurenții aleși de chefi se vor duela pentru a ajunge în marea finală și pentru a obține marele premiu.

ADVERTISEMENT