Potrivit martorilor, accidentul s-a produs pe DN 24, marți 30 ianuarie, la primele ore ale dimineții. Flăcările au cuprins rapid autoturismul lovit de TIR, astfel că două persoane au murit carbonizate în mașină. Pompierii cred că acestea nu au reușit să iasă la timp și au fost surprinse de flăcări.
“Autovehiculele au fost cuprinse de incendiu. Posibil persoană aflată în autoturism. Se acţionează pentru lichidarea incendiului. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, 1 descarcerare, 1 ambulanţă SMURD, 1 SAJ și elicopterul SMURD“, a transmis ISU Galați. Conform Monitorul de Galați, victimele au 18 și 19 ani.
Circulația a fost blocată pe ambele sensuri zeci de minute, până când pompierii au reușit să stingă flăcările și să mute autovehiculele de pe carosabil. În urmă cu 24 de ore, un accident cumplit se producea în Bihor. Aici, două femei erau spulberate pe trecerea de pietoni de un șofer neatent.
Cele două victime sunt două femei în vârstă care se întorceau de la un priveghi, în comuna Gepiu din Bihor. Femeile se întorceau luni seara de la priveghi, însă au fost lovite în timp ce doreau să treacă strada, pe trecerea de pietoni, de un șofer de 71 de ani. Ironia sorții face ca și șoferul să se întoarcă tot de la o înmormântare.
Circulația a fost blocată atunci mai bine de două ore pe drumul național care leagă Oradea de Arad, conform sursei citate. Șoferul se apără și spune că femeile în vârstă de 73 și 77 de ani nu au traversat strada regulamentar, însă martorii spun că femeile au trecut strada, în mod clar, pe trecerea de pietoni.
Impactul a fost foarte puternic, astfel că victimele au fost aruncate zeci de metri pe asfalt, iar medicii veniți la fața locului nu au reușit să le salveze, cu toate că s-a încercat resuscitarea lor mai bine de o oră. Oamenii legii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest și drugtest, însă rezultatul a fost negativ.
”Luni, 29 ianuarie a.c., la ora 18:46, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.79, în localitatea Gepiu, județul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia un autoturism ar fi acroșat doi pietoni.
În urma accidentului rutier, cei doi pietoni au suferit leziuni, în prezent ambilor efectuându-li-se manevre de resuscitare de către personalul medical”, a declarat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al Poliției Bihor.
România rămâne un Iad când vine vorba despre siguranța rutieră, drept dovadă statisticile din 2023. Așadar, potrivit datelor oficiale, 1.545 de persoane și-au pierdut viața în accidente și 3.535 au fost rănite, dintr-un total de 4.525 de accidente. Așadar, o medie de 12 accidente pe zi și 4 morți la fiecare 24 de ore.