Sport

Ciprian Marica, nemulțumit din cauza selecționerului: „FRF nu știe clar ce vrea!”

Ciprian Marica este nemulțumit din cauza amânării numirii unui selecționer, iar fostul atacant al naționalei României consideră că FRF este vinovată pentru situație.
11.01.2022 | 20:51
Ciprian Marica nemultumit din cauza selectionerului FRF nu stie clar ce vrea
ADVERTISEMENT

Ciprian Marica a vorbit și despre situația de la Dinamo, fiind încântate de venirea lui Flavius Stoican pe banca tehnică a „câinilor”, despre care crede că va aduce un plus valoric față de perioada sub comanda lui Mircea Rednic.

Totodată, fostul atacant al naționalei a vorbit și despre un posibil transfer al lui George Ganea la o echipă din străinătate, la o zi distanță după ce tatăl fotbalistului a anunțat că la finalul lunii ianuarie acesta va fi plecat într-un campionat din Europa.

ADVERTISEMENT

Ciprian Marica, nemulțumit din cauza selecționerului

Ciprian Marica a recunoscut că este nemulțumit din cauza amânării numirii unui selecționer și dă vina pe Federația Română de Fotba pentru situația creată: „Mie mi se pare că FRF nu știe clar ce vrea, au luat toți antrenorii de la un capăt la altul. Mi se pare că nu știu ce vor.

Varianta Boloni e fără doar și poate cea mai bună, din tot ce se vehiculează acum la națională. Am văzut și varianta cu Adi Mutu lângă Boloni.

ADVERTISEMENT

Nu înțeleg bine ce se întâmplă acolo, probabil nici ei, dar cert e că echipa națională are nevoie de un antrenor cât mai repede, cu cât mai târziu, cu atât mai rău. Poate ar fi bun un tandem Boloni-Mutu la națională”.

Realitate o știu cei de acolo, dar faptul că nu ies să spună criteriile care sunt acolo, cele de competență, ce ar trebui să aibă un selecționer… poți să te aștepți la orice, n-ar trebui să fim mirați indiferent de ce o să aleagă”.

ADVERTISEMENT

„Important e să avem un selecționer cu experiență, eu aș milita pentru un astfel de antrenor dacă aș fi implicat acolo.

Sunt jucători tineri ai naționalei care au nevoie de susținere. Dacă ai un antrenor tânăr, novice, e greu să ai încredere în el, așa văd eu că stau lucrurile”, a mai spus Ciprian Marica, la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT

Ciprian Marica, mulțumit de venirea lui Flavius Stoican

Ciprian Marica a vorbit despre venirea lui Flavius Stoican la Dinamo și crede că este o mutare bună făcută de „câini”, mai ales că îl înlocuiește pe Mircea Rednic, care a plecat cu scandal de la echipă:

„Flavius pe unde a fost, a reușit să formeze un nucleu. S-a dat de partea jucătorilor, a reușit să țină echipa, oferă încredere jucătorilor, s-ar putea să fie pe placul jucătorilor și e altceva decât Mircea Rednic, e o diferență mare dintre cei doi.

Consider că va aduce un plus. Cu toată aprecierea pentru Mircea Rednic, nu a avut rezultate la Dinamo și a creat conflicte și o stare dificilă. Rezultate nu sunt, tensiunea crește cu acest antrenor… situația devine mai dificilă”.

„Îi plac provocările lui Gică Hagi! Nu v-ați dat seama până acum? E greu în momentul de față să plătim bani pentru jucători, dacă am fi putut, cu siguranță ar fi stat altfel lucrurile.

Gică știe cum să pună problema și cum se lucrează cu jucătorii aflați în momente dificile și mergem pe mâna lui.

Marica despre George Ganea: „Sincer, nu am auzit nimic până acum. Mie îmi place ca jucător, eu cred că alături de Gică Hagi ar putea să mai crească, dar fiecare alege cum dorește, dacă e o ofertă bună pentru el și pentru club, de ce să nu”, a mai spus Ciprian Marica despre situația de la Farul.

ADVERTISEMENT