Claudiu Petrila a fost cel mai în formă fotbalist de la Rapid în startul sezonului. O accidentare l-a dat peste cap însă pe mijlocașul ofensiv, care a stat trei luni departe de gazon.
Claudiu Petrila era împrumutat până la vară de la CFR Cluj, dar Rapid a activat deja clauza de transfer definitiv în valoare de 750.000 de euro. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani se simte excelent în Giulești.
În 15 meciuri în care a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu, Claudiu Petrila a marcat patru goluri și a oferit șase pase decisive. El are contract cu gruparea de sub Podul Grant până în vara lui 2026.
„A fost o perioadă foarte grea pentru mine din cauza accindetării. Am stat trei luni departe de gazon, dar acum sunt fericit că m-am întors”, a declarat Claudiu Petrila, în exclusivitate la „Suflet de Rapidist”, emisiune care e LIVE pe FANATIK.ro, în fiecare zi de marți, de la ora 13:30.
„Continuitate și din ce în ce mai multe minute? Ca să punem puțină presiune și pe Mister?”, a adăugat Robert Niță. „Să nu punem o presiune că nu e ok. Cred că depinde de mine, cât de repede mă voi face bine din punct de vedere fizic și cred că voi juca.
(n.r. – Fizic ești la 100%?) Fizic nu. Undeva la 65% acum. Mai am de muncit. Eu zic că în play-off voi fi la 100%. Sunt un jucător de viteză, care aleargă mult și am nevoie de condiție fizică bună”, a conchis Petrila.
Multiplu campion al României cu CFR Cluj, Claudiu Petrila își dorește să câștige campionatul și cu Rapid. Echipa sa se luptă cu FCSB în acest sezon. Roș-albaștrii au un avans de șapte puncte în fruntea SuperLigii, dar Petrila are un scenariu de vis.
„Cel mai frumos ar fi ca ultimul meci din Giulești să fie cu titlul pe masă. Dar mai bine pentru noi ar fi să câștigăm mai repede dacă se poate. Dar ține de noi.
Dacă vom câștiga tot până la final și se vor încurca și ceilalți, avem șanse destul de bune”, a mai spus Claudiu Petrila.
1.800.000 de euro este cota de piață a lui Claudiu Petrila conform transfermarkt.com. Fotbalistul are și o selecție la prima reprezentativă a României, bifată în amicalul pierdut în urmă cu doi ani, la Cluj, cu Slovenia, scor 2-2.