Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Cobra Ilie a “mușcat” din FCSB: “Mulți n-au făcut deplasarea!”. Singurul jucător lăudat: “Felicitări”. Video exclusiv

Adrian Ilie a comentat la FANATIK SUPERLIGA prestația celor de la FCSB în partida cu CFR Cluj, scor 1-1. "Cobra" a avut un singur remarcat, pe Florinel Coman.
11.04.2023 | 08:59
Cobra Ilie a muscat din FCSB Multi nau facut deplasarea Singurul jucator laudat Felicitari Video exclusiv
Jucătorii FCSB, taxați de Adi Ilie după 1-1 pe terenul lui CFR Cluj. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB a pierdut teren față de Farul în etapa a treia din play-off, după 1-1 pe terenul lui CFR Cluj. A fost un punct scos pe terenul campioanei, dar jocul nu a arătat convingător, în special pe parcursul primei reprize. Florinel Coman a salvat remiza cu o lovitură liberă executată perfect.

“Cobra” Adi Ilie, reproșuri la FANATIK SUPERLIGA după CFR Cluj – FCSB 1-1: “Fiecare joacă doar câte o repriză. Nu este suficient”

La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, “Cobra” Adi Ilie a mușcat fără menajamente din jucătorii FCSB. A spus ironic că “mulți dintre ei nu au făcut deplasarea” pentru meciul de la Cluj. CFR și FCSB și-au împărțit reprizele în Gruia, iar Ilie o vede pe Farul favorită la titlu în SuperLiga. Este mai multă intensitate în jocul liderului.

ADVERTISEMENT

VEZI VIDEO MAI JOS

“1-1 pentru Farul la CFR Cluj – FCSB, care Farul chiar joacă. Din 90 de minute ei joacă 80 de minute fotbal. La CFR cu Steaua (n.r. – FCSB) fiecare joacă doar câte o repriză. Nu e suficient. De ani de zile își împart reprizele între ei. Meciul a fost interesant pentru Steaua poate a doua repriză.

Că prima repriză, în afară de Coman, sau poate în tot meciul, nu au făcut deplasarea foarte mulți. Coman ține 80 la sută din atacuri, mai avea puțin să se și apere. Acolo era situația cu el aseară. Îl felicit pentru partida care a făcut-o. Acum încearcă să se vadă și un lider.

ADVERTISEMENT

Adi Ilie, impresionat de Florinel Coman după CFR Cluj – FCSB 1-1: “Felicitări! Dacă o ține tot așa, clar el este lider acolo”

Dacă o ține așa, clar că el este un lider acolo. Felicitări lui Coman. Și Burcă, la ce i-a făcut, dă interviu după meci și își atacă un coleg. Și vorbește de meciul de la Craiova. Că nici el nu a fost la meci aseară în prima repriză”, a declarat “Cobra” Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Florinel Coman este cel mai în formă jucător de la FCSB și a marcat în ultimele două partide disputate de echipa sa. A dat golul care a adus victoria pe terenul lui Sepsi, în etapa precedentă din play-off, și a înscris spectaculos din lovitură liberă în Gruia, golul de 1-1 cu CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

FCSB va primi etapa viitoare vizita celor de la Farul, într-o partidă în care echipa pregătită de Elias Charalambous nu mai are voie să facă pași greșiți. FCSB are până acum o singură victorie în play-off, pe terenul lui Sepsi, și a terminat la egalitate partidele cu Universitatea Craiova și CFR Cluj.

FCSB are meci cu Farul în etapa viitoare de play-off în SuperLiga și are mare nevoie de victorie pentru a continua lupta pentru titlu

Farul este pe primul loc în SuperLiga, cu 39 de puncte. Este urmată de CFR Cluj, care a ajuns la 35 după remiza de duminică. FCSB are 34 de puncte, iar aceste trei echipe se vor bate, cel mai probabil la titlu. Universitatea Craiova are 29 de puncte, Rapidul are 28, iar Sepsi doar 21. Giuleștenii joacă luni pe terenul lui Sepsi în ultimul duel al rundei a treia din play-off.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA este live de la 10:30 în fiecare zi de luni până vineri, și poate fi urmărită pe site-ul FANATIK, dar și pe canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de Facebook FANATIK la contul FANATIK de pe Tik-Tok. Și nu uitați pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial!

ADVERTISEMENT