Sport

Comentariu savuros al televiziunii sud-americane la golul înscris de Ianis Hagi: „Ne provoacă un deja-vu, ne amintim și ne sperie“! Video

Comentatorii sud-americani au fost savuroși la golul înscris de Ianis Hagi, amintindu-le de-un eveniment care și astăzi le provoacă amintiri neplăcute, datând din 1994.
27.03.2024 | 16:40
Comentariu savuros al televiziunii sudamericane la golul inscris de Ianis Hagi Ne provoaca un dejavu ne amintim si ne sperie Video
Golul lui Ianis Hagi le-a provocat columbienilor amintiri neplăcute de acum 30 de ani / Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Columbia și-a amintit de un eveniment neplăcut din istoria naționalei, după golul înscris de Ianis Hagi. Comentatorii sud-americani au amintit de bijuteria înscrisă de „Regele“ Hagi în 1994, în faza grupelor Campionatului Mondial din 1994.

Hagi, un nume de coșmar pentru columbieni

Minutul 84 al partidei cu Columbia a adus și primul gol al românilor de la Madrid, înscris de fiul „Regelui“. Comentatorii columbieni au rememorat momentul de-acum 30 de ani, când Hagi l-a învins pe Cordoba de la 30 de metri. Ieri, naționala lui Iordănescu a pierdut cu 3-2, în față a 15.000 de români la Madrid.

ADVERTISEMENT

„Nu avea cum să rateze! Golul ne provoacă un deja-vu, care ne face să ne amintim (nr. golul lui Hagi marcat împotriva Columbiei în 1994) și să ne speriem.”, au spus columbienii după gol.

În urmă cu 30 de ani, Gheorghe Hagi înscria golul 3 al României împotriva Columbiei, în partida jucată în California. Atunci, golul „Regelui“ a completat duba lui Florin Răducioiu, care ne-a adus trei puncte și calificarea în fazele eliminatorii.

ADVERTISEMENT

Florin Tănase a adus speranțe României

Comentatorii columbieni au spus, după golul înscris de Florin Tănase, că jucătorii români au prins viață. Aceștia au criticat maniera ușoară în care columbienii s-au lăsat surprinși de faza lui Man.

“Golul vine dintr-o faza care a luat prin surprindere pe toată lumea. Jucătorii români au prins viață!”, au spus comentatorii după golul lui Tănase.

ADVERTISEMENT

Târziu, dar cu speranțe că România mai poate găsi drumul spre poartă, fluierul final ne-a adus prima înfrângere după 1 an și 4 luni. Ultima înfrângere a fost contra Sloveniei, scor 1-2, într-un meci amical, pe 17 noiembrie 2022.

Duelul Hagi-Asprilla, reeditat după 30 de ani

Pe teren s-au aflat doi jucători cu nume legendar, Hagi și Asprilla, protagoniști și ai acelei partide. Spațiul online columbian este plin de meme-uri după meciul de aseară, unde numele Hagi le provoacă și astăzi fiori sud-americanilor.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi și Yaser Asprilla au fost subiectul unor glume, unde internauții columbieni aminteau de ceea ce le-a dat fiori și comentatorilor, anume de golul “Prințului”.

Ianis Hagi s-a declarat mulțumit de jocul său la final, spunând că și-a făcut datoria și ca optar: „E prima dată când am jucat optar la națională. Cei din staff știu că am mai jucat pe poziția asta la Rangers și în Belgia. Mă simt foarte puternic din punct de vedere fizic. [..] Nu cred că se pune problema de formă în ceea ce mă privește. Se vede când întru pe teren că sunt în formă”, a spus acesta.

Comentariu sud-american la golurile României din meciul contra Columbiei

ADVERTISEMENT