News

Comitet interministerial pentru secetă, anunțat de Guvern. Nicolae Ciucă: ”Se va ocupa de impactul în agricultură a efectelor climatice”

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, că se va înființa un comitet interministerial pentru combaterea secetei din România. Prin acesta se va analiza impactul schimbărilor climatice în agricultură.
15.07.2022 | 10:40
Comitet interministerial pentru seceta anuntat de Guvern Nicolae Ciuca Se va ocupa de impactul in agricultura a efectelor climatice
Guvernul anunță un comitet interministerial pentru secetă. Foto Inquam, Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Guvernul ia măsuri pentru combaterea secetei din țară, care a afectat recoltele multor fermieri. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că se va înființa un comitet interministerial care va răspunde de impactul schimbărilor climatice în agricultură.

Comitet pentru combaterea secetei în România. Va fi format din 6 ministere

Comitetul va fi înființat de săptămâna viitoare. Prim-ministrul a dat vestea după ce a purtat discuții despre seceta din teritoriu cu ministrul agriculturii, Petre Daea.

ADVERTISEMENT

”Am avut o discuție cu domnul ministru Daea miercuri în ședința de Guvern și după ce am analizat am luat decizia ca începând de săptămâna viitoare să înființăm un comitet interministerial care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă efectele și impactul în agricultură, a schimbărilor climatice și efectele pe care le produce seceta.

În acest sens următoarele ministere vor face parte din comitetul interministerial: Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern de vineri, 12 iulie.

ADVERTISEMENT

Nicolae Ciucă a mai precizat că prin intermediul comitetului se vor căuta soluții și pentru dezvoltarea sistemelor de irigiații, pentru a-i sprijini pe producătorii români.

”În felul acesta dorim ca pe de o parte să identificăm măsurile pe care putem să le luăm atât din fonduri guvernamentale, de la bugetul de stat și din fondurile europene pentru dezvoltarea sistemelor de irigații. În sprijinul fermierilor care sunt afectați de secetă și dezvoltarea capacităților de producție în industria agroalimentară”, a mai transmis Nicolae Ciucă.

ADVERTISEMENT

Sprijin financiar pentru fermieri din 20 iulie. Cum vor putea accesa credite

De altfel, în urmă cu o zi, joi, 14 iulie 2022, Petre Daea a spus că fermierii români vor avea posibilitatea de a accesa credite pentru producția lor. Acest lucru se va putea face prin programul ”De trei ori subvenții”.

Din 20 iulie se va putea apela la ”De trei ori subvenții”, care percepe și o dobândă de 2%. Concret, banii se vor putea obține de la CEC și Fondul de Garantare a Creditului Rural.

ADVERTISEMENT

La bancă, fermierul va trebui să aibă la el adeverința APIA pe care este notată subvenția. Acest va fi, de fapt, ”proba ce va determina angajarea unui credit de trei ori mai mare decât suma respectivă”, a subliniat Petrea Daea într-o conferință de presă.

În mai multe zone din țară seceta își spune cuvântul, cele mai afectate fiind: Vrancea, Buzău și Galați. De curând, reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare România au solicitat declararea stării de calamitate, în mod urgent.

ADVERTISEMENT