La 18 ani de la înființare, viitorul companiei Blue Air este în continuare unul incert. Ultimele informații arată că operatorul aerian este încă departe de a-și relua activitatea.
La mijlocul lunii decembrie, statul român a preluat 75% din acțiunile la Blue Air, ca urmare a problemelor financiare prin care trece societatea.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a unui ajutor de 300 de milioane de lei (60 milioane de euro) acordat în timpul pandemiei de COVID-19, pentru care Blue Air și-a ipotecat toate bunurile în favoarea statului român.
Momentan, autoritățile nu au stabilit ce vor face cu pachetul de 75% pe care-l deține la Blue Air, însă una din variantele luate în calcul este atragerea unui investitor pentru reluarea activității de zbor, care ar însemna și deblocarea din punct de vedere economic a companiei.
Publicația economica.net scrie că un investitor din Statele Unite ale Americii s-a arătat interesat de Blue Air, însă momentan discuțiile se află într-un stadiu incipient, iar procedura este una destul de complicată.
”Una dintre cerințe este ca procedura de insolvență, în cazul în care se va intra în insolvență este să se mute și să se judece pe legea insolvenței americane, a statului New York, pe Capitolul 11.
Există un punct acolo, unde s-ar putea face transferul acesta, dar nu vă pot spune dacă se poate sau nu. Am început analiza acestei proceduri, dar documentația este una stufoasă, nu este o documentație de o pagina sau două”, a declarat Daniel Geantă, șeful Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, pentru sursa citată.
Printre bunurile care au intrat în posesia statului român se află și un teren de 10 hectare pe care Blue Air a încercat să-l vândă, înainte de pandemie, fără succes.
De asemenea, compania aeriană și-a clădirea în care se află sediul și întreaga flotă, care mai este compusă doar din două avioane.