News

Judecătorii i-au băgat pumnul în gură, dar jurnalistul a câștigat la CEDO. Îi acuzase pe magistrați că se amestecă în politică

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a sancționat Portugalia după condamnarea „disproporționată” a unui jurnalist care le adusese acuzații judecătorilor din țara sa.
11.01.2022 | 21:03
Judecatorii iau bagat pumnul in gura dar jurnalistul a castigat la CEDO Ii acuzase pe magistrati ca se amesteca in politica
ADVERTISEMENT

Emidio Arnaldo Freitas Rangel, care a murit în 2014 la vârsta de 66 de ani și care era  binecunoscut în țara sa, îi acuzase pe judecători de amestec „în sfera politică” și de încălcarea „în mod regulat a secretului judiciar”.

CEDO face dreptate postum unui jurnalist portughez

Amenda și despăgubirile în valoare de 56.000 de euro la care a fost condamnat Rangel „au fost total disproporționate” și au avut „un efect disuasiv asupra dezbaterii politice”, susține CEDO în un comunicat de presă.

ADVERTISEMENT

În plus, instanțele portugheze „nu au oferit o motivare suficientă pentru această ingerință în libertatea de exprimare a reclamantului”, continuă instanța paneuropeană, citată de Le Figaro.

Audiat în 2010 de o comisie parlamentară pe tema libertății de exprimare și a presei din țara sa, Emidio Rangel a declarat: „comunitatea jurnalistică se bucură în ultima vreme de implicarea organismelor profesionale ale judecătorilor și procurorilor”.

ADVERTISEMENT

„Acestea constituie cele două centre de difuzare a informațiilor judiciare, datorită legăturilor strânse cu jurnaliştii”, a adăugat el, afirmând că magistraţii „obţin documente referitoare la cauzele judiciare în vederea publicării lor de către jurnalişti, sfidând secretul juridic”.

Ulterior, el a făcut comentarii similare, în special în fața presei.

Două organizații portugheze de magistrați, Asociația Profesională a Magistraților și Asociația Profesională a Procurorilor, au depus o plângeri separate împotriva lui Emidio Rangel pentru insultarea unei persoane juridice și au avut câștig de cauză în fața instanțelor.

ADVERTISEMENT

„Dacă (Emidio Rangel) ar fi putut face remarci incomode, declarațiile sale pot fi interpretate ca ilustrând o dezbatere societală mai amplă privind amestecul justiției – în sens larg – în politică și mass-media, un subiect de interes public”, consideră curtea europeană.

Aceasta a constatat că Portugalia a încălcat articolul 10 (dreptul la libertatea de exprimare) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

ADVERTISEMENT

Instanța acordat moștenitorilor reclamantului peste 51.000 de euro pentru prejudiciu material, precum și despăgubiri.

România, condamnare similară în urmă cu un an

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat, în ianuare 2021, România pentru că nu a respectat libertatea de exprimare în cazul unui jurnalist local care a fost amendat de o instanță națională pentru o serie de articole critice despre un alt jurnalist din nord-estul județului Bacău.

„Cazul a vizat decizia autorităților locale de a-i obliga pe reclamantul, jurnalist, la plata daunelor pentru că a publicat cinci postări pe blog care îl criticau pe LB, un alt jurnalist care a fost redactor-șef al unui ziar din grupul de presă Deșteptarea și producător pentru o perioadă de timp al unui canal local de televiziune aparținând aceluiași grup”, se arată într-un comunicat al CEDO.

Postările au fost publicate de Gheorghe-Florin Popescu în 2011. În același an, L.B. a introdus acțiune civilă în fața unei instanțe din Bacău, care a decis că două dintre articolele postate de Popescu nu aveau vreo bază de fapt atunci când îl descriu pe L.B. ca responsabil moral pentru o crimă-sinucidere.

Tribunalul Bacău a mai stabilit că Popescu a folosit expresii vulgare și defăimătoare care au afectat onoarea și reputația lui L.B. și i-a ordonat să-l despăgubească pe L.B. cu echivalentul a 1.100 euro.

Ulterior, Popescu a făcut apel împotriva verdictului, dar Curtea de Apel a României i-a respins recursul ca nefondat în 2013. Jurnalistul și-a dus apoi cazul la CEDO.

Șapte ani mai târziu, judecătorii de la CEDO au ajuns în unanimitate la concluzia că România a încălcat articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează libertatea de exprimare.

Potrivit verdictului, instanțele române nu au reușit să facă „o distincție între declarațiile factuale și judecățile de valoare” atunci când au examinat criticile lui Popescu la adresa lui L.B.

Verdictul mai spunea că instanțele române au ignorat „faptul că reclamantul era jurnalist și că libertatea presei îndeplinea o funcție fundamentală într-o societate democratică”.

De asemenea, au ignorat faptul că L.B. a fost o figură cunoscută public înainte de controversa care l-a implicat pe Popescu, a adăugat verdictul.

Instanțele române au decis că o parte din conținutul articolelor lui Popescu era ofensator, dar CEDO a concluzionat că „deși caracterul satiric al articolelor fusese principalul argument în apărarea reclamantului, instanțele interne nu au reușit să investigheze cu suficientă atenție dacă sau nu aceasta a fost o formă de exagerare sau denaturare a realității, menită în mod firesc să provoace”.

„În opinia instanței, stilul făcea parte din forma de exprimare și era protejat ca atare prin articolul 10, la fel ca și conținutul declarațiilor”, a spus CEDO.

Nu este singurul caz judecat de CEDO în care s-a constatat încălcarea de către România a articolului 10 din din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Profilul de țară disponibil pe site-ul CEDO listează alte nouă astfel de dosare, unele dintre ele implicând nume sonore cum ar fi Laura Codruța Kovesi, Laszlo Tokes sau Monica Macovei.

Articolul 10 protejează dreptul de a exprima propriile opinii

Conținutul Articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

ADVERTISEMENT