Angelescu a comentat pentru FANATIK SUPERLIGA eventualul transfer al atacantului Marko Dugandzic, iar mesajul e destul de clar: croatul e netransferabil în condiții normale. Semn că Rapidul nu ar refuza niciodată o ofertă fabuloasă, însă nu s-ar uita la câteva milioane de euro pentru golgheterul campionatului.
Totodată, Angelescu a comentat mai pe larg campania de transferuri a giuleștenilor, dezvăluind că principalele ținte ale Rapidului în acest moment sunt Denis Drăguș, de la Standard Liege și Marius Ștefănescu de la Sepsi Sf. Gheorghe. ”Momentan nu avem nicio ofertă scrisă pentru Albu, dacă va exista o vom analiza la momentul respectiv.
Lui Marko Dugandzic e imposibil să-l dăm în momentul de față. E netransferabil. Avem doar un atacant, nu putem să vindem golgheterul campionatului, noi mai căutăm atacanți. Nu se pune problema plecării lui. Nu discutăm cu Farul pentru Grameni. A fost un interes mai demult, dar nu suntem în discuții.
Sigur vom mai aduce, trebuie să definitivăm cu un atacant și probabil încă un jucător. Două transferuri sigur vom mai face. Încercăm români, dacă nu reușim români vom aduce din străinătate. Ștefănescu e un jucător care ne place, dacă vom ajunge la consens cu cei de la Sepsi e o opțiune. Nu pot să comentez eu, dacă vom ajunge la un consens, dacă nu, nu pot eu să spun. Drăguș este o opțiune pentru noi, vom vedea ce se va întâmpla la finalul perioadei”, a explicat Angelescu.
Horia Ivanovici a concluzionat: ”Cred că astea-s cele două transferuri, Drăguș și Ștefănescu. Practic despre asta e vorba, cred că ăștia sunt cei doi jucători, Ștefănescu și Drăguș. Drăguș nu e agreat de actualul antrenor al lui Standard”. Denis Drăguș a ajuns în Belgia, la Standard Liege, în 2019, moment în care echipa lui Gică Hagi a încasat 1.8 milioane de euro pentru acest transfer.
Nu i-a convins pe belgieni că merită să fie în lot, astfel că în ultimii ani a fost împrumutat la Crotone și Genoa, echipe modeste din Italia. Paradoxal, a reușit să intre pe teren în 49 de meciuri pentru Standard, reușind 10 goluri și 2 pase de gol. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani este cotat momentan la 1.4 milioane de euro, deci nu ar trebui să fie imposibil pentru Rapid să-l transfere.
Cât despre Marius Ștefănescu, fotbalistul celor de la Sepsi e cotat la 1.2 milioane de euro, însă este văzut la 24 de ani drept un mare talent, cu perspective reale de a evolua. Cu toate acestea, Rapidul ar fi dispusă să plătească cel mult 400.000 de euro pentru acest jucător, lucru care nu-i încântă prea tare pe oficialii celor de la Sepsi.
”Eu sunt convins că Bergodi îl apreciază pe Ștefănescu, a lucrat cu el și îl știe, dar momentan eu nu știu de o altă ofertă făcută de Rapid. Noi am primit o ofertă de la Rapid pentru Ștefănescu acum o lună. Ne oferiseră 400 de mii de euro, dar nu am putut să acceptăm o asemenea sumă.
Și vreau să vă explic de ce. Noi avem din Ștefănescu doar 50 la sută din procente, celelalte 50 la sută aparțin celor de la Viitorul Cluj. Deci, lor trebuia să le dăm 200 de mii din sumă, iar după ce noi plăteam niște taxe din partea noastră, atunci mai rămâneam cu vreo 130 de mii de euro. Așa că, nu aveam cum să acceptăm o asemenea sumă, deoarece Ștefănescu este un jucător valoros și valorează mult mai mult”, declara Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, conform Pro Sport.
FANATIK SUPERLIGA s-a întors cu un nou sezon, astfel că emisiunea moderată de HORIA IVANOVICI poate fi urmărită în fiecare zi de luni, marți și vineri LIVE și în exclusivitate pe www.fanatik.ro. Pentru cei care vor să revadă emisiunea sau au ratat momentele interesante, aceasta va fi în premieră de la 17:30, pe paginile de Facebook Horia Ivanovici și Fanatik, precum și pe pagina de Youtube Fanatik. Nu uitați să dați LIKE și SUBSCRIBE!