News

Consternarea unui medic de familie, ce i-a cerut Biserica pentru botezarea unui copil. “Credeam că le-am văzut pe toate”

Sandra Alexiu, preşedinte al Asociației Medicilor de Familie București, este consternată de ”tradiția” din sânul Bisericii Ortodoxe Române.
31.08.2023 | 17:56
Consternarea unui medic de familie ce ia cerut Biserica pentru botezarea unui copil Credeam ca leam vazut pe toate
Consternarea unui medic de familie, ce i-a cerut biserica pentru botezarea unui copil. "Credeam că le-am văzut pe toate". Foto: Mama.md
ADVERTISEMENT

Mai exact, medicul nu înțelege de ce în 2023 preoții mai cer adeverință că copilul e sănătos înainte de a fi botezat. Potrivit legii, BOR cere această adeverință pentru că ar dori să se asigure că cel mic e sănătos, pentru a fi botezat în condiții de maximă siguranță, lăsând să se înțeleagă că bebelușii bolnavi nu pot fi botezați.

Consternarea unui medic de familie, ce i-a cerut biserica pentru botezarea unui copil

Așadar, conform legii, părinții trebuie să prezinte înainte de botez certificatul de naștere al copilului, dar și ”adeverința medicală de la medicul de familie sau de la pediatrul care are sub supraveghere copilul care trebuie să ateste că cel mic este apt pentru botez, adică nu suferă de nici o boală care s-ar putea agrava în timpul botezului sau care ar putea pune în pericol sănătatea celorlalţi copii ce urmează să fie botezaţi în aceeaşi cristelniţă”.

ADVERTISEMENT

Logica invocată de BOR ar fi faptul că ”apa în care sunt botezaţi copiii nu se schimbă de la un candidat la altul şi, din păcate, nu puţine sunt cazurile mamelor iresponsabile, care nu se prezintă cu cel mic în cabinetul pediatrului şi nu îi fac vaccinurile necesare. Preoţii au recurs la această soluţie, de a cere o adeverinţă care să ateste că cel mic este apt pentru botez, pentru a-i proteja pe micuţii care sunt aduşi spre creştinare”.

Așadar, un lucru logic, în condițiile în care preoții vor să se asigure că micuții sunt sănătoși și nu pot îmbolnăvi alți bebeluși. Doar că, remarcă medicul, mulți preoți oricum nu respectă nicio regulă și scaldă micuții în apă rece, astfel că riscul ca cei mici să se îmbolnăvească oricum nu dispare prin intermediul acestei adeverințe.

ADVERTISEMENT

În discuție a intervenit un preot, care susține măsura. ”Sandra, în “parohia” mea, obiceiul este de peste 50 de ani, de când existau foarte mulți copii și exista mentalitatea ca din 8 poate rămân cu 3 și, pentru că exista ideea “să nu moară necreștinat”. Eu o practic și acum, dau pe o rețetă că e sănătos clinic. Nu știu dacă este absolut necesar preotului în ziua de azi dar eu profit de ocazie și “mai vad o data copilul” care altfel n-ar veni la un consult înainte sau între vaccinări. Știu că te-a frapat persoana mutata de la mine la tine dar pe mine nu ma deranjează!”, a transmis preotul.

”Pe mine ma frapează întoarcerea în timp, faptul ca nu ne evoluează mințile deloc! Și ca își imaginează ca se acoperă cu o hârtie pe care scrie ca e sănătos. Pana acum ceva timp când le spuneam sa aibă grija la aglomerație și la apa prea rece, primeam replica “niciun copil nu se îmbolnăvește de la botez”! Aiurea, ce acolo nu zburau virusurile Acum nu mai pot decât cu adeverințe?!”, a replicat medicul.

ADVERTISEMENT

”Când credeam că le-am văzut pe toate, primesc solicitare de adeverință că un sugar e sănătos, ca să poată fi botezat…Am solicitat suportul legal. Am primit informația că așa e legea de la patriarhie și să fac bine sa respect legea, ca asa fac toți ceilalți medici, nu crâcnesc. Am primit și o adeverință drept exemplu, drept dovadă (lumească) de incompatibilitate a legii patriarhiei cu legile celelalte (GDPR). Semnat și cu Doamne ajută!

Mai urmează ca părintele să recomande pacienților să se mute la un medic de familie care e mai binevoitor cu adeverințele. Eu acum ce să fac, să ii recomand să schimbe preotul?! Cât e adânc e întipărită în ADN gena birocrației în țara asta?”, a completat medicul, vizibil revoltat de faptul că birocrația stăpânește România.

ADVERTISEMENT

O altă problemă remarcată de medic e faptul că e imposibil ca cineva să stabilească dacă un bebeluș e 100% sănătos doar printr-un control sumar. Așadar, adeverința poate de multe ori să fie nulă și copilul de fapt să sufere de diverse boli, care nu pot fi depistate decât cu analize amănunțite, care nu sunt oricum făcute la o vârstă fragedă. Așadar, nimic mai mult decât un document care să servească drept ”alibi” preoților și care, în caz de ceva, să incrimineze medicii care și-au dat acceptul ca micuțul să fie botezat.

ADVERTISEMENT
Tags: