News

Costel Alexe, trimis în judecată de DNA. E acuzat de luare de mită. Reacția președintelui CJ Iași: ”De astăzi pot vorbi liber”. Update

Fostul ministru al mediului, Costel Alexe, a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție. În prezent președintele CJ Iași, acesta este acuzat că a cerut șpagă în valoare de aproape 100.000 lei.
20.06.2022 | 17:52
Costel Alexe trimis in judecata de DNA E acuzat de luare de mita Reactia presedintelui CJ Iasi De astazi pot vorbi liber Update
Fostul ministru Costel Alexe, trimis în judecată de DNA. E acuzat că a cerut șpagă constând în produse din tablă. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT
20-06-2022
16:03

Costel Alexe, prima reacție după ce a fost trimis în judecată de DNA: ”De astăzi pot vorbi liber”

Într-un amplu mesaj postat pe contul său de Facebook, fostul ministru al mediului, Costel Alexe, vine cu prima reacție după anunțul DNA legat de trimiterea sa în judecată.

Actualul președinte al CJ Iași promite că va demonta piesă cu piesă acuzaţiile care i se aduc, el calificând dosarul drept unul construit pe speculaţii.

Alexe a mai spus că în urma anunţului de luni al DNA, privind trimiterea sa în judecată, capătă încredere şi speranţă, întrucât are ocazia să îşi demonstreze nevinovăţia, iar adevărul să iasă la iveală.

”Deși pare paradoxal, astăzi, în urma acestei noi etape judiciare, o parte din mine capătă încredere și speranță că după mai bine de un an, am ocazia să îmi demonstrez nevinovăția și adevărul să iasă la iveală, oprind această campanie furibundă de denigrare la adresa mea și a familiei mele.

Am spus din capul locului că vreau ca acest dosar să fie finalizat cât mai repede pentru că telejustiția și adversarii politici nu au făcut decât să rostogolească în aceste 18 luni fel de fel de supoziții, neadevăruri, dezvoltând teorii și scenarii care nu au nimic în comun cu realitatea și adevărul.

De astăzi pot vorbi liber, pot să mă apăr și să demontez piesă cu piesă un dosar care este construit pe speculații, un dosar care a ținut agenda publică la nevoie, adică atunci când au trebuit să fie reașezate taberele politice, când au trebuit să fie bifate țintele de integritate, când a fost nevoie de o pârghie.

Toate aceste aspecte le voi dezvolta la momentul potrivit. Astăzi, în schimb, o spun răspicat și timpul va demonstra: nu am cerut și nu am condiționat niciodată în cariera mea publică, cu atât mai puțin în perioada cât am fost ministru, exercitarea atribuțiilor de primirea vreunui folos material sau orice fel de avantaj”, spune fostul ministru în mediul online.

Costel Alexe mai afirmă că a avut o politică transparentă cât timp a fost în fruntea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

”Mi-am exercitat cu bună credință toate funcțiile publice avute, iar demnitatea de ministru în guvernul României este fără echivoc un privilegiu pe care puțini oameni reușesc să îl aibă.

Tocmai de aceea, în perioada cât am ocupat funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, mi-am îndeplinit cu mare răspundere atribuțiile, mi-am propus cu adevărat să produc o schimbare în sistem și să ating obiectivele asumate de România în raport cu Uniunea Europeană în materie de politici de mediu: reducerea poluării, reducerea tăierilor ilegale de arbori, creșterea suprafețelor de terenuri împădurite, închiderea depozitelor de deșeuri neconforme, creșterea gradului de colectare selectivă și atingerea țintelor de reciclare”, mai spune Alexe.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță, luni, trimiterea în judecată a fostului ministru liberal din guvernul Orban, Costel Alexe.

Fostul ministru Costel Alexe, trimis în judecată de DNA. E acuzat că a cerut șpagă constând în produse din tablă

Potrivit referatului procurorilor, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, la data faptelor oficial al Executivului, a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

ADVERTISEMENT

DNA îl acuză pe Alexe că ar fi încasat de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, la data de 6 aprilie 2020, ”Costel Alexe, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură)”.

ADVERTISEMENT

În aceeași speță, în faţa judecătorilor vor ajunge şi alte 5 persoane acuzate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise sub forma autoratului şi a participaţiei improprii.

Costel Alexe ar fi primit 22 de tone de tablă, în valoare de aproape 100.000 de lei

În comunicatul emis luni, 20 iunie 2022, DNA mai precizează că foloasele ajunse la Alexe, în cantitate de 22 de tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o persoană apropiată ministrului, inculpată în prezenta cauză.

ADVERTISEMENT

”Valoarea foloaselor care ar fi fost primite ca mită de fostul ministru cu acceptul directorului general al societăţii respective, trimis în judecată în prezenta cauză, se ridică la suma de 99.956 lei, ce constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului”, menţionează procurorii.

După acest transfer al produselor din tablă, ”pentru a crea o aparenţă de legalitate scoaterii din gestiune şi remiterii cu titlu de mită a produselor siderurgice, directorul general ar fi determinat două subalterne (trimise în judecată în aceeaşi cauză) să încheie două contracte de sponsorizare cu o asociaţie controlată de ceilalţi trei inculpaţi, persoane fizice.

ADVERTISEMENT

În perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, pentru a-şi crea un ‘alibi juridic’ necesar justificării primirii foloaselor necuvenite, aceleaşi trei persoane au întocmit mai multe documente false (contracte de închiriere, note contabile, etc.)”, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Dosarul lui Costel Alexe a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

ADVERTISEMENT
Tags: