Sport

Cristi Săpunaru le dă vestea cea mare fanilor rapidiști, după victoria cu Hermannstadt: ”Voi semna un nou contract”

Rapid a învins FC Hermannstadt, scor 2-0, în etapa 26 a SuperLigii. Giuleștenii au numai victorii înregistrate în anul 2024.
16.02.2024 | 22:39
Cristi Sapunaru le da vestea cea mare fanilor rapidisti dupa victoria cu Hermannstadt Voi semna un nou contract
Cristi Săpunaru a vorbit despre prelungirea contractului cu Rapid. foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Rapid a reușit a cincea victorie din tot atâtea partide în 2024, după o victorie cu 2-0 în fața celor de la Hermannstadt. Giuleștenii s-au apropiat din nou la 6 puncte față de liderul FCSB.

Cristi Săpunaru, declarații după partida Rapid – Hermannstadt 2-0

La finalul duelului câștigat împotriva lui Hermannstadt, Cristi Săpunaru a vorbit despre obiectivele Rapidului și despre situația sa medicală.

ADVERTISEMENT

”Suntem fericiți. Știam că va fi un meci greu, este o echipă care speră la play off, o echipă bună a campionatului, care a demonstrat. În prima repriză nu ne-am creat ocazii, nu am controlat meciul, în a doua repriză am înscris și cred că acolo s-a încheiat meciul.

Diferența o facem toți, pentru că zi de zi muncim, indiferent cine este în termen sau vine de pe bancă trebuie să ajute această echipă. Eu sunt bine, mai am dureri, dar sunt bine. Nu am găsit elixirul tinereții, dacă îl găseam vi-l dădeam și vouă, o să îl caut

ADVERTISEMENT

Nu mă interesează să vorbesc despre titlu. Noi avem presiune la fiecare meci pe care îl jucăm, presiunea e normală în fotbal, în sport. Fără preisune, nu poți să faci performanță.

Prefer să mă gândesc de la meci la meci decât la ce voi face peste 4-5 etape sau câte puncte trebuie să facem. Când va începe play off-ul vom vedea cât de puternic e Rapidul.”, a declarat Cristi Săpunaru

ADVERTISEMENT

Cristi Săpunaru va semna prelungirea contractului

Săpunaru a vorbit și despre situația sa la Rapid și prelungirea contractului cu formația giuleșteană pentru încă un sezon.

”În legătură cu prelungirea, am vorbit cu cei din conducere și voi prelungi pe un an, dar nu cu sumele care au apărut în presă, sunt aberante. Nu știu de unde au informațiile astea, îi liniștesc eu, nu e așa”, a declarat Cristi Săpunaru.

ADVERTISEMENT

Rapid, victorii pe linie în 2024

Elevii lui Cristiano Bergodi au reușit să câștige toate meciurile din SuperLigă de la revenirea din pauza de iarnă și speră să câștige titlul sezonul acesta.

După ce toate victoriile din 2024 fuseseră la un gol diferență, giuleștenii au spart gheața și au reușit să o învingă pe Hermannstadt cu 2-0, grație golurilor marcate Ermal Krasniqi (56) și Albion Rrahmani (64).

Rapid își păstrează poziția a doua în clasament și după această rundă și s-a apropiat la 6 puncte de liderul FCSB, clubul roș-albastru având un meci mai puțin disputat. Jucătorii lui Elias Charalambous întânesc U Cluj luni, 19 februarie, de la 20:30.

ADVERTISEMENT