Cristina Neagu a recunoscut și că ar fi vrut să își încheie cariera la echipa națională cu o ultimă participare la Jocurile Olimpice, însă, din păcate, „tricolorele” nu au reușit să prindă un loc la turneul final.
La revenirea în țară după Campionatul Mondial de handbal feminin, Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la națională, vorbind despre cum ar fi vrut să arate ultima aventură alături de „tricolore”:
„Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. Dezamăgirea e foarte mare.
Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit.
Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut. Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (n.r. Eliza Buceschi) și tot am terminat pe locul 12”.
Cristina Neagu a continuat și a spus că a luat decizia înainte de a participa la Campionatul Mondial de handbal, mai ales că nu mai sunt șanse ca România să ajungă la turneul preolimpic.
„Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională.
Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul”, a continuat Cristina Neagu, la revenirea în țară.
„Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte!”, a mai spus Cristina Neagu.