Cristina Șișcanu, critici dure la adresa celor care fură. Prezentatoarea de la Metropola TV consideră că aceștia „au un suflet urât” și că sunt lipsiți de demnitate și alte calități importante pe care trebuie să le aibă un om.
Cristina Șișcanu are o părere aspră despre oamenii care fură. Ce a declarat soția lui Mădălin Ionescu legat de această situație pe care a expus-o pe rețelele de socializare, acolo unde este foarte activă și atentă cu comunitatea sa.
Frumoasa șatenă discută frecvent pe diverse teme și de această dată i-a luat în vizor pe hoți. Și nu este vorba numai de cei care sustrag bunuri din locuințe sau magazine, ci și despre cei care își însușesc ideile altora.
„Mi se pare foarte grav să fii hoț. Știți, a fi hoț nu înseamnă doar să furi un obiect, să furi o sumă de bani sau chestii de genul ăsta. Poți să fii și hoț de idei, de foarte multe lucruri.
Iar hoții sunt oameni mediocri, oameni slabi, lipsiți de demnitate, disperați, oameni care sunt vai de mama lor. Nu-i ajută nici mintea, nici sufletul, pentru că au un suflet urât.
Hoții sunt penibili, sunt așa, să te uiți la ei cu milă și cu scârbă. Așa sunt hoții, de fapt. Pe lângă faptul că îi produc celui pe care îl fură o pagubă, ei denotă toate aceste trăsături care se încadrează la categoria de AȘA NU.
E ceva ce nu ți-ai dori ca om să fie în viață, ceva ce nu poți să fii model pentru copiii tăi, adică să te uiți în oglindă și să fii lipsit de demnitate, să te uiți la tine și să zici: «Băi, nu mă duce pe mine capul să fac ceva, trebuie să fur».
Păi ce exemplu dau eu copiilor mei? N-am un pic de demnitate, de mândrie, de tărie de caracter, să pot să iau și eu taurul de coarne, să fac singur ceva?”, a mărturisit Cristina Șișcanu, într-o filmare de pe Facebook.
Cristina Șișcanu și-a continuat mesajul dur la adresa persoanelor care nu muncesc, însă aleg calea ușoară și încep să fure. Soția lui Mădălin Ionescu consideră că aceștia nu rămân nepedepsiți în această viață.
Fosta concurentă de la Bravo, ai stil! Celebrities este de părere că faptele rele se întorc precum un bumerang. Problemele pot apărea peste 5-7 ani sau chiar a doua zi, mai susține fosta participantă de la Survivor România.
„Se bucură, vai, ce am făcut, ce bine mi-a mers. Dar ulciorul nu merge de multe ori la râuri sau cum se spune, la un moment dat ți se înfundă, pentru că așa e făcută viața. Nici nu știi când te lovește ceva din altă parte”, a mai spus Cristina Șișcanu.