Sport

CSM Bucureşti, campioana României! Petrecerea a fost umbrită de Craiova. Revoluţie din sezonul viitor

CSM Bucureşti s-a încoronat pentru a 5-a oară campioana României însă în vară va schimba liniile şi la anul are obiectiv calificarea în Final Four. Petrecerea "tigroaicelor" a fost umbrită de înfrângerea cu SCM Craiova.
31.05.2021 | 18:33
CSM Bucuresti campioana Romaniei Petrecerea a fost umbrita de Craiova Revolutie din sezonul viitor
ADVERTISEMENT

“Tigroaicele” au câştigat matematic titlul în Liga Florilor cu trei etape înainte de final, însă au primit medaliile după meciul cu SCM Craiova din Sala Polivalentă. Petrecerea CSM-ului a fost umbrită de eşecul surprinzător în faţa echipei lui Bogdan Burcea, 26-27.

CSM Bucureşti a dominat o mare parte a meciului, însă relaxarea din final le-a costat scump pe elevele lui Adi Vasile care şi-au văzut spulberat avansul de pe tabelă în doar câteva minute. Craiova a dat lovitura în ultimele secunde cu un gol marcat de Ana Maria Dragut.

ADVERTISEMENT

Avea să fie prima înfrângere în campionat suferită de CSM Bucureşti. Echipa lui Adi Vasile a câştigat la pas titlul şi după meci, Cristina Neagu şi-a premiat coechipierele şi staff-ul, acordând personal medaliile.

CSM Bucureşti, campioană pentru a 5-a oară în istorie!

Însă, din vară vor fi schimbări importante la echipă. Proiectul CSM Bucureşti va merge şi în următorul an la cel mai înalt nivel. Primarul general, Nicuşor Dan, a dat asigurări că bugetul echipei nu va fi modificat, iar obiectivele de performanţă vor rămâne aceleaşi.

ADVERTISEMENT

Foarte multe jucătoare vor pleca de la echipă, iar “tigroaicele” au făcut o serie de achiziţii de marcă pentru obiectivul de a ajunge în Final Four şi de a-şi păstra titlul de campioană.

Se schimbă liniile în vară! Pleacă şase românce de la echipă

Nu mai puţin de şase românce vor pleca de la echipă. Gabriela Perianu și Denisa Dedu pleacă la Rapid, Crina Pintea a semnat cu Gyor, Laura Moisă va evolua la Gloria Bistrița, Bianca Bazaliu pleacă în Croaţia la Podravka, iar Ştefania Jipa va părăsi şi ea echipa.

ADVERTISEMENT

Jelena Grubisic, cea mai veche componentă a lotului va mai continua un an alături de CSM Bucureşti, deşi iniţial a vrut să se retragă la finalul acestei stagiuni. Totuşi, portăriţa din Croaţia poate întrerupe contractul dacă va rămâne însărcinată, ea dorindu-şi foarte mult o familie.

Întăriri pentru Final Four! Pe cine a transferat CSM Bucureşti

În ceea ce priveşte transferurile, CSM Bucureşti a reuşit câteva mutări de marcă. De la Vipers Kristiansand vin Malin Aune şi Emilie Hegh Arntzen, mutări anunţate în exclusivitate de FANATIK încă din luna februarie.

ADVERTISEMENT

Lor li se adaugă Ema Ramusovic, de la Buducnost, portarii Tess Wester de la Odense și Marie Davidsen, de la Thuringer, ultima achiziție anunțată de echipa din Capitală fiind pivotul Yvette Broch, care vine de la Metz.

Cum arată CSM București din sezonul viitor cu noile transferuri: 

  • Portari: Jelena Grubisic, Tess Wester, Marie Davidsen
  • Extreme dreapta: Carmen Martin, Malin Aune
  • Inter dreapta: Barbara Lazovic, Andrea Klikovac
  • Centri: Elizabeth Omoregie, Denisa Vâlcan
  • Inter stânga: Cristina Neagu, Emilie Hegh Arntzen, Ștefania Stoica
  • Extreme stânga: Siraba Dembele, Martine Smeets, Diana Fînaru
  • Pivoți: Ema Ramusovic, Yvette Broch

Cristina Neagu, operată la genunchi! Aşteptată pe teren la începutul sezonului viitor

Cristina Neagu s-a operat în urmă cu puțin timp timp la genunchi, însă a primit vești excelente de la medici și va putea relua pregătirile destul de rapid astfel încât să poată fi pe parchet la începutul sezonului viitor.

În continuare, CSM București se confruntă cu absențe de lungă durată. Alexandrina Barbosa s-a accidentat grav în luna decembrie, când a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate, însă din vară va pleca la Gloria Bistriţa.

Adi Vasile, contract până în 2023!

În sferturile Ligii Campionilor cu ȚSKA Moscova, CSM București a suferit o pierdere importantă. Siraba Dembele s-a accidentat grav în finalul meciului și va fi aptă abia la începutul anului viitor, astfel că este posibil să mai vedem o extremă stânga transferată de “tigroaice”.

Adrian Vasile şi-a prelungit în luna martie contractul cu CSM Bucureşti şi va fi antrenorul echipei până în 2023. Dacă la nivelul lotului vor fi schimbări masive, în ceea ce priveşte banca tehnică CSM-ul merge pe continuitate.

Obiectivul principal al CSM-ului în sezonul viitor va fi calificarea în Final Four-ul din Champions League. În acest sezon, “tigroaicele” au ratat dramatic calificarea, fiind la un gol de turneul final de la Budapesta după 51-51 la general cu ŢSKA Moscova, rusoaicele având un număr mai mare de goluri marcate în deplasare.

  • 5 titluri de campioană are CSM Bucureşti
  • 6 transferuri au bifat “tigroaicele”

 

ADVERTISEMENT