Sport

CSM București, test greu fără Cristina Neagu în Norvegia! SCM Râmnicu Vâlcea și-a amânat meciul

10.10.2020 | 13:42
CSM Bucuresti test greu fara Cristina Neagu in Norvegia SCM Ramnicu Valcea sia amanat meciul
ADVERTISEMENT

CSM București are un test foarte dificil în EHF Champions League cu Vipers Kristiansand. Echipa lui Adi Vasile nu se va putea baza pe Cristina Neagu, infectată cu noul coronavirus. SCM Râmnicu Vâlcea ar fi trebuit să joace împotriva lui Podravka, însă și-a amânat meciul din Ligă.

Pentru CSM București este una dintre deplasările dificile din acest sezon al Ligii Campionilor. Absența Cristinei Neagu este una importantă, mai ales că a fost cea mai bună marcatoare în trei din cele cinci meciuri directe cu Vipers.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Adi Vasile vrea să își continue seria bună din EHF Champions League. CSM București a câștigat șase din ultimele șapte meciuri din această competiție, iar în această serie regăsim și două victorii împotriva lui Vipers, în grupele principale din primăvară.

CSM București, test greu fără Cristina Neagu în Norvegia! Loke lipsește de la Vipers

“Tigroaicele” au palmares pozitiv împotriva echipelor din Norvegia cu 3 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri. De altfel, din 2016 până în prezent, CSM a jucat cu Viborg și Vipers din Norvegia, ambele având o victorie în fața echipei din Capitală.

ADVERTISEMENT
Meciurile directe între cele două echipe

Vipers are câteva jucătoare de top în lot. Nora Mork s-a transferat în această vară de la CSM București la Vipers din cauza unor probleme personale. Starul norvegian nu a apucat să joace decât într-un meci pentru CSM anul trecut din cauza accidentărilor. Heidi Loke este un alt nume redutabil de la Vipers, fiind cea mai bună marcatoare a echipei cu 12 goluri în primele două meciuri.

Jucătoarele cu cele mai multe goluri marcate în meciurile directe

Loke va lipsi din acest meci pentru că a suferit o fractură de piramidă nazală, însă Katrine Lunde va fi pe teren, iar tânărul centru Henny Reistad a arătat o formă foarte bună în meciurile de până acum.

ADVERTISEMENT

Ole Gustav Gjekstad, antrenorul norvegiencelor a reușit să ducă două echipe în Final Four-ul competiției: Larvik (2015) și Vipers (2019). De cealaltă parte, Adi Vasile a fost asistentul lui Kim Rasmussen la victoria din 2016.

Ultimele 10 meciuri în Liga Campionilor ale celor două echipe

Fără Cristina Neagu, norvegiencele sunt mari favorite la casele de pariuri. Vipers are cota 1,28 pentru un succes, iar cota lui CSM București a urcat de la 2,00 la 5,00. Asta în condițiile în care CSM București nu a început încă nici competiția internă.

ADVERTISEMENT

Tot în acest weekend trebuia să joace și SCM Râmnicu Vâlcea în Liga Campionilor, pe teren propriu cu Podravka Koprivnica, echipa la care evoluează Yulia Dumanska. Echipa lui Florentin Pera, fără victorie în competiție până acum, a solicitat EHF să se amâne meciul din cauza riscului crescut de infecție cu noul coronavirus.

“Am luat legătura cu Direcția de Sănătate Publică Vâlcea și am primit o adresă prin care ni s-a transmis o recomandare de a nu disputa meciul cu Podravka. Am trimis toate aceste documente traduse la Federația Europeană de Handbal“, a declarat Florin Verigeanu, președintele echipei din Vâlcea.

Această decizie a provocat mare vâlvă în handbalul românesc, rivalele SCM-ului acuzând că a fost o decizie strategică a echipei astfel încât meciul să se dispute într-un moment mai prielnic pentru echipa vâlceană.

 

ADVERTISEMENT