Mediapart este un site francez de investigații care a dezvăluit un amănunt important în mutarea fostului jucător de pe Parc des Princes. Se pare că actualul ministru de Interne al Franței ar fi “orchestrat” transferul lui Neymar de la Barcelona la PSG.
Ministrul de Interne al Franței, Gérald Darmanin, alături de fostul său șef de cabinet Jérôme Fournel și de Hugues Renson, fost vicepreşedinte al Adunării Naţionale franceze ar fi “orchestrat” transferul lui Neymar de la Barcelona la PSG. Cei trei au ajutat clubul din Paris să evite impozitele și alte taxe în vara anului 2017. Așa cum informează cei de la rmcsport.fr.
Pe vremea când era ministru al finanțelor publice, Darmanin, împreună cu Renson și Fournel, a reușit să ajute ca PSG să “ocolească” plata a zeci de milioane de euro sub formă de impozit. Totul pentru ca mutarea lui Neymar pe Parc des Princes să se realizeze.
FC Barcelona a primit 222 de milioane de euro în schimbul brazilianului. Fiind suma clauzei de reziliere pe care o avea la formația de pe Camp Nou. Așa cum au scris și cei de la News.ro, autoritățile care se ocupă de taxele fiscale ar fi putut să ceară între 67 și 224 de milioane de euro, întrucât nu era vorba de o taxă de transfer. Ci de o plată către jucător pentru a-i permite acestuia să îşi plătească propria clauză.
Pentru a facilita mutarea din punct de vedere financiar, Fournel le-a dat unele idei celor la PSG. Ca să eludeze jurisprudenţa fondului central URSSAF (organizaţie care colectează în Franţa contribuţiile sociale de la angajat şi angajator – n.r.). Acest lucru pentru a evita ca parizienii să fie nevoiți să plătească milioane de euro.
Se pare că au existat mai multe mesaje între unii directori ai celor de la PSG (Jean-Claude Blanc, fost director general, şi Jean-Martial Ribes, fost director de comunicare) şi câțiva politicieni de rang înalt (Jérôme Fournel, dar şi Hugues Renson şi Gérald Darmanin).
La 27 iulie, după ce a urmat instrucţiunile ministerului, PSG ar fi primit două “scrisori” de la autorităţile fiscale franceze şi de la URSSAF. În care se preciza faptul că gruparea pariziană nu era nevoită să achite impozite sau contribuţii sociale pentru plata clauzei de reziliere a lui Neymar.
La 3 august, a fost încheiată şi anunţată suma istorică de 222 de milioane de euro pentru brazilian. A doua zi, potrivit unui raport consultat de Libération, “Renson i-a mulţumit lui Ribes” pentru că a permis celor doi fii ai săi să îi însoţească pe jucătorii lui PSG pe Parc des Princes. Atunci ând aceştia au intrat pe teren la reluarea campionatului.