Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că din ce în ce mai multă lume este preocupată de aspectul fizic. Dincolo de felul în care arătăm, este foarte importantă sănătatea organismului și modul în care ne simțim în propria piele. De fiecare dată în care avem dubii că greutatea noastră este sau nu cea potrivită, cântarul este cel care va spune adevărul.
Pentru multe persoane care țin dietă sau care vor atingă greutatea ideală, cântarul este cel mai bun prieten. Este singurul care arată greutatea reală, dar și care ajută la stabilirea unor obiective pe termen lung.
La polul opus se află persoanele care fug de cântar și pentru care acesta este cel mai mare dușman. Și nu este de mirare că se întâmplă asta, având în vedere că nu mulți știu cum și când să se cântărească.
Greutatea indicată de acul cântarului poate avea efecte negative asupra psihicului unor persoane. De cele mai multe ori, de aici până la adevărate stări de anxietate sau depresie mai este un singur pas.
Pentru a evita astfel de situații neplăcute, trebuie să știi exact care este cel mai bun moment din zi în care te poți urca fără probleme pe cântar. Dar, înainte de asta, trebuie să te asiguri că ai un cântar precis, care arată totul fără eroare.
Atunci când ți-ai propus să slăbești și ai adoptat și o dietă potrivită, este important să te ”împrietenești” cu cântarul. Specialiștii recomandă să te cântărești zilnic pentru a monitoriza totul și pentru a putea trage anumite concluzii.
Însă, mult mai important decât rutina de cântărire este modul în care alegi să te cântărești. Tocmai de aceea, pentru a fi sigur că acul cântarului nu te minte, există un singur moment în zi în care acesta indică cu precizie reala greutate.
Specialiștii recomandă să te cântărești mereu dimineața. Chiar imediat după ce ai mers la toaletă. Explicația din spatele acestei recomandări este una foarte simplă. Și anume, pe parcursul nopții, corpul a avut suficient timp pentru a digera tot ce ai consumat cu o zi înainte.
În ceea ce privește momentul potrivit în care te poți urca pe cântar lucrurile sunt clare. Însă, există și anumite controverse. Sunt mai multe păreri și recomandări în ceea ce privește cea mai bună zi a săptămânii în care te poți cântări.
Unele persoane recomandă miercurea ca fiind ziua ideală pentru a afla ce greutate ai. Există și voci care sunt de părere că vinerea este cea mai bună zi pentru a te urca pe cântar. Însă, indiferent de ziua în care alegi să faci asta, trebuie să știi că este normal să ai o fluctuație de 5 kilograme.