Life

Cum arată Anamaria Prodan ca NFT? Avatarul digital al impresarei, cu tatuaje și decolteu

Anamaria Prodan este prima femeie de afaceri care lansează o colecție de NFT-uri, avatarul ei digital fiind inspirat de trăsăturile sale fizice.
13.09.2022 | 14:03
Cum arata Anamaria Prodan ca NFT Avatarul digital al impresarei cu tatuaje si decolteu
Anamaria Prodan își lansează o colecție proprie de NFT, utile în domeniul modei, sportului și afacerilor / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Anamaria Prodan se pregătește să își lanseze prima sa colecție de NFT-uri unice, produse care, susține impresara, aduc pe piață avantaje și beneficii reale din lumea business, fashion și sport.

Anamaria Prodan își lansează NFT

Anamaria Prodan anunță că pe 14 septembrie 2022, în cadrul unui eveniment organizat în Dubai, Emiratele Arabe Unite, lansează colecția de NFT-uri inspirate chiar de trăsăturile ei fizice. Prima femeie de afaceri care face acest lucru, Prodanca pare să demonstreze că știe, cu adevărat, cum trebuie să investească pentru a-și diversifica portofoliul de business.

ADVERTISEMENT

“Piața actuală a NFT-urilor este în plină ascensiune, la fel sunt și proiectele noastre legate de piața cryptomonedelor și cea a NFT-urilor. Fac parte din mai multe proiecte frumoase, unul dintre ele fiind CyCoin în care sunt investitor majoritar și care o să fie lansat în viitorul apropiat.

În mod evident proiectul ‘Anamaria Prodan NFTs’ este unul de suflet pentru mine și sunt sigură că va avea un succes foarte mare. Am lucrat cu o echipă creativă de profesioniști și advisors din partea companiei CryptoDATA, experți în domeniul blockchain și, implicit, în tot ceea ce înseamnă piață de NFT-uri și sunt convinsă că împreună vom face lucruri mari”, spune Anamaria Prodan.

ADVERTISEMENT

Așa cum era și de așteptat, avatarul digital al Anamariei Prodan este unul inspirat din formele pe care, de altfel, le și afișează cu generozitate pe conturile ei de socializare. Astfel, imaginea Prodancei, purtând o ținută minimalistă, cu un decolteu amețitor și cu tatuajele la vedere, stilizat, este completată de un design robotic care să atragă atenția.

Anamaria Prodan explică la ce sunt utile NFT-urile din colecția lansată

Anamaria Prodan a explicat și la ce sunt utile NFT-urile pe care le lansează. Astfel, NFT-urile Fashion aduc ca beneficii pachete de reduceri în diverse magazine, ținute semnate de ea sau chiar accesorii furnizate de compania pe care o deține alături de o asociată de-ale sale în domeniul modei.

ADVERTISEMENT

NFT-urile din categoria sport aduc, la rândul lor, celor care le achiziționează, tricouri și echipamente sportive semnate de sportivi consacrați, precum și invitații la unele dintre cele mai importante evenimente sportive din România.

Anamaria Prodan NFT
Avatarul digital al celebrei Anamaria Prodan este inspirat din formele ei fizice

Cea de-a treia categorie, NFT business, aduce după sine ocazia de a participa la diverse sesiuni de coaching atât online, cât și fizic, cu Anamaria Prodan în domenii precum dezvoltarea în afaceri sau orientare în carieră. În plus, anunță Anamaria Prodan, toți cei care cumpără această categorie de NFT-uri vor primi exemplar semnat al cărții lansate anul trecut de ea: Da, sunt cea mai bună.

ADVERTISEMENT

Anamaria Prodan, investiție uriașă în domeniul digital

Am afaceri mai multe domenii, am în imobiliare, în domeniul sportiv, în fashion, în televiziune și am investit și în cryptomonede”, spunea, acum ceva vreme, în exclusivitate pentru FANATIK, Anamaria Prodan.

Iar când vine vorba de cryptomonede și investițiile pe care le-a făcut în domeniul digital, Anamaria Prodan se pare că a investit nu mai puțin de un milion de euro. E adevărat, în ultima vreme, pare-se, afacerile pe care Anamaria le învârtește par să îi meargă tot mai bine, iar o revistă de specialitate i-a contabilizat averea la o sumă care se învârte între 40 și 60 de milioane de euro.

”Cam 30% din avere este investită și provine din fotbal, din ceea ce am făcut eu în fotbal. Restul de 20 de procente se învârtește în domenii precum televiziunea, am investit o sumă considerabilă la Realitatea, dar și în cryptomodede.

Să nu uităm de afacerea cu modă, cea de care se ocupă fiica mea, e fix în domeniul ei, se și pricepe, a lucrat ca model și are studii în domeniul economic”, ne-a explicat, acum ceva timp, Anamaria Prodan, în exclusivitate, despre averea ei.

ADVERTISEMENT