News

Cum este ales pomul de Crăciun de la Casa Albă. Criteriul care contează cel mai mult

Înalt, robust și parfumat. Așa trebuie să fie pomul de Crăciun de la Casa Albă. Alegerea se bazează pe înălțime, aspect și lumină
24.12.2023 | 10:00
Cum este ales pomul de Craciun de la Casa Alba Criteriul care conteaza cel mai mult
Cum ajunge un pom de Crăciun la Casa Albă Sursa foto: hepta / Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Jill Biden a dezvăluit pe 27 noiembrie ce decorațiuni de sărbători vor fi folosite la Casa Albă în acest an. Printre acestea se află punctul central al Blue Room: pomul de Crăciun, un brad Fraser, înalt de la podea până la tavan. Tema acestui sezon este “Magie, minune și bucurie”, inspirată de modul în care copiii trăiesc sărbătorile, a explicat prima doamnă.

Cum este ales bradul de Crăciun de la Casa Albă

“Fiecare cameră este concepută pentru a capta această încântare și imaginație pură, nefiltrată – pentru a vedea acest anotimp, această perioadă a anului prin ochii minunați și sclipitori ai copiilor”, a declarat Jill Biden, potrivit The Associated Press.

ADVERTISEMENT

Soția președintelui american a spus că decorul festiv pe care vizitatorii îl vor vedea în timp ce se deplasează prin Casa Albă include 98 de pomi de Crăciun, 72 de coronițe clasice și peste 140.000 de lumini de sărbători. Decorul sărbătorește cea de-a 200-a aniversare a poveștii clasice “Twas the Night Before Christmas”.

Tradiția care a început cu copiii președintelui William Howard Taft, care au făcut un brad în Blue Room (Camera Albastră) în 1912, a devenit o căutare atent orchestrată a unui brad care trebuie să aibă înălțimea potrivită și să fie suficient de puternic pentru a susține mii de ornamente.

ADVERTISEMENT

Odată selectat, o echipă de angajați și voluntari ai Casei Albe stau pe schele înfășurând lumini și atârnând ornamente și panglici făcute manual înainte ca prima familie să arunce o privire în exclusivitate. Mii de litri de apă mențin bradul proaspăt pentru a păstra parfumul Crăciunului.

Vânătoarea pentru bradul de Crăciun din Blue Room începe la fermă

În octombrie, ca în fiecare toamnă, o delegație a Casei Albe s-a deplasat la ferma câștigătorului competiției naționale a cultivatorilor de brazi pentru a alege pomul care va înlocui temporar candelabrul din Blue Room, un salon oval folosit pentru recepții și cine în format restrâns.

ADVERTISEMENT

În acest an, echipa Casei Albe a mers la Fleetwood, Carolina de Nord, unde a inspectat și măsurat îndeaproape șase pomi crescuți de frații Amber Scott și Alex Church, câștigătorii concursului Marele Campion al Cultivatorilor din acest an. Asociația Națională a Pomilor de Crăciun organizează acest concurs încă din anii 1960.

Câștigătorul donează un pom de Crăciun care va fi amplasat în Blue Room, iar bradul clasat pe locul al doilea se află în mod tradițional în casa vicepreședintelui. Pentru a se califica pentru concursul național, cultivatorii trebuie să câștige mai întâi un concurs statal sau regional.

ADVERTISEMENT

Echipa de la Casa Albă a văzut fotografiile celor șase pomi care îndeplineau criteriile înainte de a ajunge la Cline Church Nursery, o fermă de pomi de peste 200 de hectare care se află în inima munților Blue Ridge din 1977. Dar nimic nu se compară cu a vedea brazii în realitate, a declarat Tim O’ Connor, directorul executiv al Asociației Naționale a Pomilor de Crăciun.

“Este un pic ca un concurs de frumusețe”, a spus O’Connor, care a prezentat brazi familiei Obama, Trump și Biden. “Trebuie să fie perfecți. Sunt în centrul camerei, așa că nu poți ascunde partea proastă într-un colț, așa cum faci uneori acasă.”

Vedeta sezonului

Proporțiile sunt importante. Bradul nu poate fi nici prea lat, nici prea îngust. Dacă vezi prin el, probabil că nu este potrivit pentru Blue Room. De asemenea, crengile bradului trebuie să fie suficient de rezistente pentru a susține până la 3.000 de ornamente.

Ștacheta pentru bradul de Crăciun din Blue Room este ridicată – la propriu. Bradul trebuie să aibă o înălțime de 5,64 metri pentru a încăpea în Blue Room, odată ce candelabrul este dat jos. Înălțimea nu se negociază, deoarece, odată ce candelabrul este pus deoparte, bradul folosește sursa de energie a acestuia.

Un brad care are potențialul de a ajunge în Blue Room, ce poate avea nevoie de până la 24 de ani pentru a crește, trebuie să aibă un diametru de circa 3,66 metri, astfel încât să poată fi centrul camerei, cu suficient spațiu de manevră pentru a păstra ceva mobilier, în funcție de administrație.

“Trebuie să fie un copac simetric și foarte plin”, a declarat Laura Dowling, designer floral șef al Casei Albe în timpul administrației Obama.

În 2010, Dowling a călătorit împreună cu o delegație a Casei Albe la o fermă din Lehighton, Pennsylvania, pentru a selecta bradul din acel an pentru Camera Albastră. “Îmi amintesc că horticultorul a testat crengile pentru a se asigura că acele erau foarte puternice”, a spus Dowling. Ea a mai povestit că s-a plimbat ore întregi prin fermă pentru a găsi cel mai bun pom. Mirosul, a spus ea, este “foarte important”.

“Nu am auzit niciodată de vreun moment în care o primă doamnă să nu fi aprobat bradul pe care l-am ales”, a spus Dowling. “Fie că era vorba de prima doamnă sau de un oaspete care sosea, în momentul în care intrau în Blue Room, bradul impresiona.”

O tradiție pentru cărțile de istorie

După ce copiii lui Taft au instalat primul brad în Blue Room în timp ce părinții lor se aflau în Panama, alte familii prezidențiale au făcut același lucru. Unii au așezat un brad mic în Camera Albastră; alții au preferat un brad sau mai mulți brazi mari în Camera de Est, unde aveau loc cele mai multe festivități de sărbători.

În timpul administrației Eisenhower, prima doamnă Mamie Eisenhower a pus un brad în Blue Room în mod constant, a scris Asociația Istorică a Casei Albe. Prima doamnă Jacqueline Kennedy a continuat această tradiție, iar în 1961 a ales o temă pentru bradul anual din Camera Albastră: baletul “Spărgătorul de nuci”. Această tradiție a unui brad de Crăciun tematic în Blue Room a continuat de atunci.

Bradul este, de obicei, livrat la Casa Albă înainte de Ziua Recunoștinței. Și, ca orice lucru care intră în Casa Albă, trebuie să aibă autorizație de securitate și să fie inspectat în totalitate înainte ca o echipă de aproximativ opt până la 10 lucrători ai Serviciului Parcurilor Naționale să-l ridice, să-l transporte prin Porticul de Nord și să-l așeze în Blue Room.

Modul în care un copac atât de înalt este verificat rămâne un secret, o chestiune de securitate națională.

În 2018, prima doamnă Melania Trump a sărit peste ceremonia de dezvăluire a decorațiunilor anuale de Crăciun de la Casa Albă “pentru a lăsa decorațiunile să vorbească de la sine”, a declarat atunci purtătoarea sa de cuvânt Stephanie Grisham reporterilor.

În acel an, prima doamnă a şocat pe toate lumea cu brazii de Crăciun roșii, făcuţi cu coacăze. Biroul de presă a declarat că “alegerea culorii roșii este o extensie a dungilor care se regăsesc în sigiliul prezidențial conceput de Părinții noștri fondatori”.

Bradul din Camera Albastră nu trebuie confundat cu Bradul Național de Crăciun al Casei Albe, care se află în afara Casei Albe și care are o înălțime de aproximativ 14 metri.

Mii de luminițe și ornamente realizate manual

În 2014, a povestit Dowling, bradul a fost atât de mare și de stufos încât ușa principală a Casei Albe a trebuit să fie îndepărtată temporar pentru ca acesta să încapă. Odată plasat în interiorul Camerei Albastre, bradul, care sosește împachetat, este desfăcut și lăsat să i se așeze crengile timp de câteva ore sau peste noapte înainte de a începe magia, a spus ea.

Odată ce bradul a fost instalat, electricienii înșiră mii de luminițe pe brad. Apoi începe partea distractivă. Voluntarii și angajații Casei Albe îl împodobesc cu grijă cu panglici și cu aranjamente realizate manual, care stau într-un depozit al Casei Albe pentru cea mai mare parte a anului. Cele mai strălucitoare ornamente sunt așezate mai aproape de tulpină pentru a da impresia că are mai multe lumini decât în realitate

Odată ce sezonul de sărbători se încheie, bradul va fi despodobit. “Decorațiunile de la Casa Albă intră în depozit și se ridică din nou în fiecare an”, a spus Dowling. Și peste 10 luni, totul reîncepe la o altă fermă…

ADVERTISEMENT
Tags: