Fotbal intern

Cum își împart munca cei patru preparatori fizici de la Universitatea Craiova. Exclusiv

13.02.2021 | 11:18
Cum isi impart munca cei patru preparatori fizici de la Universitatea Craiova Exclusiv
Cum își împart munca cei patru preparatori fizici de la Universitatea Craiova. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova beneficiază de un staff tehnic pe care ar fi invidioasă și o formație din vestul Europei. Oltenii au patru preparatori fizici, iar FANATIK a aflat cum își împart cei patru munca la clubul din Bănie. Ian Coll și Giagkou Nikolaos sunt cei care se ocupă de pregătirea pe gazon, Rui Santos este pe partea de sală de forță, iar Daniel Ene îi ajută.

Marinos Ouzounidis, noul tehnician al Științei, și-a adus doi colaboratori și i-a păstrat și pe cei care erau deja la echipă. Kolaj Bledar, fost internațional albanez, va fi antrenor secund, în timp ce Giagkou Nikolaos a fost adus pentru pregătirea fizică a jucătorilor.

ADVERTISEMENT

Mihai Rotaru i-a mai adus în ultima vreme pe preparatorii fizici Rui Santos și Ian Coll. După aceste mișcări, Cornel Blejan a plecat de la club. 

Cum este împărțită munca de la Universitatea Craiova între cei patru preparatori fizici

Titlul rămâne principalul obiectiv al Universității Craiova în acest sezon. Deși au avut o perioadă nefastă sub comanda lui Corneliu Papură, „juveții” sunt pregătiți pentru a reintra în lupta pentru campionat, mai ales că au profitat și de rezultatele mai puțin bune ale rivalelor FCSB și CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă Știința nu a mișcat prea mult pe piața transferurilor de jucători, Mihai Rotaru a punctat la capitolul staff tehnic, iar acest lucru s-ar putea să conteze foarte mult în economia play-off-ului ce va urma, deoarece Rotaru s-a axat pe partea pregătirii fizice a jucătorilor, fiind dezamăgit de cum decurgeau meciurile:

„Nu sunt nemulţumit de preparatorul fizic, cred în el că este un profesionist 100%, dar în acest moment nu suntem o echipă care să putem să ne batem, să jucăm pe presing. Dacă suntem oneşti, 60 de minute noi am fost puţin – e adevărat, doar puţin – mai buni decât FCSB, până la golul al doilea. Trebuia să fie 6-0 pentru ei în repriza a doua, dar la pauză un scor corect era 3-1 pentru noi. Pentru noi a fost ruşinos. Toată echipa evoluează la un nivel de 60 la sută,” spunea Rotaru după un U Craiova – FCSB 0-2.

ADVERTISEMENT

Patru preparatori fizici are Universitatea Craiova, iar munca fiecăruia la club este bine stabilită. Astfel, Rui Santos, portughezul care a lucrat și pentru Reading, este cel responsabil pentru pregătirea din sala de forță, recuperare, tot ceea ce ține de interior. Ian Coll este responsabilul pentru partea de pe teren, de mișcările din teren.

Rui Santos
Rui Santos se ocupă mai mult cu pregătirea în sală

Scoțianul este foarte bine văzut de celelalte persoane din staff. Ba mai mult, Giagkou Nikolaos, preparatorul adus de Ozounidis, s-a arătat foarte încântat de faptul că va avea ocazia să lucreze cu Ian Coll și va fi alături de el pe teren. De asemenea, Daniel Ene va fi un fel de asistent, iar rolul său este foarte important, fiind românul care asigură o coeziune de grup.

ADVERTISEMENT

Staff tehnic ca la o echipă de Champions League. Universitatea Craiova are ambiții mari

Pe lângă cei patru preparatori fizici, Marinos Ouzounidis beneficiază în staff-ul tehnic de cinci antrenori secunzi, incluzând și antrenorul cu portarii. Cei cinci sunt: Kolaj Bledar, Dragoș Bon, Octavian Benga, Ionuț Stancu (analist video) și Robert Tufiși (antrenor cu portarii).

Bon a fost interimar până la numirea lui Ouzounidis și a reușit să obțină două victorii, 3-0 cu Poli Iași și 1-0 cu Dinamo, iar noul strateg al Științei a anunțat că cei doi se vor consulta pentru  alcătuirea echipei în perioada următoare: „Sigur că mă voi consulta cu Dragoş Bon. Am vorbit deja cu staff-ul tehnic şi m-au ajutat. Ei cunosc mult mai bine jucătorii şi antrenorii adversarei şi colaborăm.”

Craiova mai are patru fizioterapeuți: Ovidiu Blendea, Marius Minae, Radu Rinderiu și Cătălin Tudor, un maseur, Aurel Tufan , iar șeful echipei medicale este Claudiu Stamatescu, doctorul echipei naționale, întors la Universitatea după plecarea lui Corneliu Papură. Cornel Mateiaşi, Ion Dinu, Dan Cîrstea sunt magazineri. Lucian Pretorian este team-managerul echipei, Emil Pieleanu ocupă funcția de delegat, Ovidiu Costeșin este manager executiv, Sorin Cârțu și Marcel Popescu sunt președintele, respectiv managerul general ai Universității Craiova. În club există persoane responsabile pentru toate departamentele.


  • (P) Cota BETANO pentru Academica Clinceni – U Craiova: 2,10 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT