Mai exact, Ordonanța privind compensarea prețului la energie electrică îi obligă pe furnizori să restituie anumite sume de bani dacă românii fac economie în acest an.
Asta, pentru că ordonanța prevede compensări raportate la anul trecut. Așadar, dacă în 2022 oamenii vor consuma mai puțin decât în 2021, deci se vor încadra la un nou plafon, diferența va fi restituită de furnizori.
Concret, cei care în 2021 au consumat peste 300 kilowați pe oră, dar au redus acest consum în 2021, în februarie 2023 vor primi diferența din partea furnizorului. ”Vor fi restituite sumele de către furnizori. Există prevedere”, a punctat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE.
”Ordonanța de urgență spune foarte clar: cei care în anul 2021 au avut un consum între 100 și 300 de kilowați beneficiază de plafonul de 80 de bani.
E adevărat că de la 1 septembrie ei beneficiază doar pentru primii 255 de kilowați consumați lunar în 2022, de fapt între perioada septembrie-decembrie, dar pentru primii 255 vor beneficia cei care anul trecut au fost în marja 100-300”, a transmis Nagy, conform România TV.
Între timp, românii trebuie să știe că unii furnizori vor întârzia semnificativ emiterea de facturi a consumului pe luna septembrie pentru că nu au avut timp să-și adapteze softurile de emitere a facturilor.
Anunțul a fost făcut de Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). În consecință, românii care primesc o factură la două-trei luni sunt sfătuiți să discute cu furnizorii eșalonarea plăților, dacă pot plăti acea factură.
La rândul său, ministrul energiei Virgil Popescu a încercat să lămurească pentru români cum se aplică mai exact ordonanța privind compensarea prețului la energie electrică.
”Dacă eu consum până în 100 de kilowaţi plătesc 68 de bani pe kilowatt, dacă eu consum până în 300 de kilowaţi plătesc pentru primii 255 de kilowaţi 80 de bani, pentru diferenţa de la 255 la 300 – preţul de contract, dacă consum mai mult de 300 de kilowaţi plătesc tot preţul de contract”, a explicat Popescu. Așadar, românii sunt încurajați prin această măsură să facă economie.