În partida dintre Universitatea Craiova și FC Voluntari, scor 2-1, Robert Popescu a atras atenția după ce a marcat unicul gol al ilfovenilor. După duelul de pe Ion Oblemenco, Sorin Cârțu a vorbit despre fotbalistul crescut la FCSB.
Robert Popescu a început fotbalul în Craiova, dar a fost trimis repede la academia liderului din SuperLiga, acolo unde și-a terminat junioratul. Din sezonul precedent, fotbalistul crescut la FCSB a făcut pasul la seniori în cadrul celor de la FC Voluntari.
Pentru ilfoveni, Popescu a strâns 19 meciuri și a marcat 3 goluri, toate în această ediție de campionat. După ce a înscris și pe Ion Oblemenco, atacantul de 20 de ani i-a atras atenția și lui Sorin Cârțu.
Fostul președinte al oltenilor a explicat cum l-a ratat Universitatea Craiova pe Robert Popescu. Cârțu susține că îi place foarte mult de jucătorul celor de la Voluntari și că a pus ochii pe el de la primele goluri în campionat.
“Eu la meci am aflat că este copilul lui Filip Popescu și că este craiovean. Eu am mai văzut niște meciuri de la Voluntari și mi-a sărit în ochi copilul. Chiar voiam să ne interesăm de puștiul acesta de la Voluntari. Mi-a plăcut modul în care s-a manifestat în teren.
Nu e primul care se pierde de la Craiova. Am auzit că a fost dus pe la FCSB, pe acolo a făcut junioratul, și apoi a ajuns la Voluntari. Are calitate. Îmi place de el că e înalt. Ar trebui să forțeze, pentru că are pe ce să lucreze”, a declarat Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA.
După meciul cu FC Voluntari, Sorin Cârțu a discutat la FANATIK SUPERLIGA despre cuplul de fundași al formației din Bănie. Fostul președinte al Universității Craiova a mărturisit că îi place de Maldonado și că îl vede jucând alături de Badelj. Totodată, Cârțu a explicat că în fața apărării l-ar pune pe Screciu pentru a crea un ax central foarte bun.
“Mie mi-a plăcut cum a intrat Maldonado, deși l-am mai criticat. A intrat foarte bine și nu pentru că a dat gol. L-am urmărit și pe alte caracteristici. Mi-a plăcut că sărea la cap anticipativ. Nemec nu prea a câștigat duelurile cu el.
Eu aș juca cu el și cu Badelj acolo. Să îl mute pe Screciu în față, deși eu nu sunt cu el acolo. Dar creează un ax central mai agresiv și cu o tentă defensivă de care ai nevoie. Axul central e foarte important și trebuie să îți dea o siguranță.
Noi nu avem agresivitatea aceea care trebuie. De aceea Voluntari a pasat foarte mult, chiar dacă era în deplasare. A venit să joace la Craiova”, a mai spus fostul președinte al formației din Bănie, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, emisiune care e LIVE pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30..