CFR Cluj continuă drumul în cupele europene şi joi, de la ora 22:00, va juca, împotriva lui Lazio, manşa tur a barajului din Conference League. Pe lângă miza unei calificări în optimile de finală, campioana României îşi poate îmbunătăţi coeficientul UEFA, dar şi să aducă puncte ţării noastre.
Cu patru reprezentante la startul sezonului european, România o mai are în joc pe CFR Cluj. Până acum, formaţiile din SuperLiga au adus 6,000 puncte la coeficientul UEFA al ţării. Cea mai mare contribuţie a avut-o formaţia din Gruia, care a obţinut 13,500 puncte, iar după împărţirea la patru s-a tradus în 3,375 puncte. Peste 50% din totalul punctelor obţinute de România.
Acum, dubla cu Lazio poate aduce noi puncte la coeficientul UEFA. Cu toate acestea, orice adaos adus de campioana României va fi împărţit la patru, numărul de reprezentante ale ţării în cupele europene. O victorie este premiată cu 2,000 puncte, în timp remiza aduce 1,000 puncte.
În cel mai fericit scenariu, cu două victorii în dubla cu Lazio, CFR Cluj va aduce 4,000 puncte. Pentru coeficientul UEFA al României, după împărţire, va însemna un plus de 1,000 puncte. În aceste condiţii, “zestrea” ţării noastre va ajunge la 7,000 puncte.
Pe lângă punctele pentru rezultate, CFR Cluj nu va beneficia de un bonus pentru calificarea în optimile de finală. Acesta intră în vigoare abia din faza semifinalelor, unde obţinerea biletelor pentru careul de aşi înseamnă un plus de 1,000 puncte.
CFR Cluj a avut un parcurs bun în cupele europene şi şi-a îmbunătăţit serios coeficientul UEFA pentru sezonul viitor. În acest calcul, doar punctele obţinute în faza grupelor din Conference League au fost preluate, fără cele din preliminarii.
Pentru sezonul 2022-2023, CFR Cluj a strâns deja 8,000 puncte pentru coeficientul UEFA al clubului pe ultimii cinci ani, acesta urmând să fie folosit în stagiunea 2023-2024. Clujenii au strâns un coeficient total de 27,500 puncte, ceea ce i-ar putea permite să fie cap de serie în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
Cu două victorii în dubla cu Lazio, CFR Cluj ar ajunge la un coeficient UEFA de 31,500 puncte. Cu acest punctaj, dacă luăm în calcul tabloul din actualul sezon al Ligii Campionilor, ardelenii ar fi fost în urna capilor de serie în play-off.
Punctele câştigate de CFR Cluj în actualul sezon vor fi adăugate celor obţinute în stagiunile 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021 şi 2021-2022. Astfel a ajuns campioana României să aibă în acest moment 27,500 puncte şi să viseze la o situaţie excelentă pentru viitor.
Pentru sezonul 2024-2025, CFR Cluj va avea nevoie să obţină cel puţin 2,500 puncte pentru a nu suferi o scădere a coeficientului UEFA. Vorbim despre punctajul primit de o echipă care ratează calificarea în grupele Conference League sau care nu obţine mai mult de 2,500 puncte în faza grupelor. Este exact situaţia FCSB-ului, care a obţinut doar 2,000 puncte pentru coeficient din rezultatele obţinute în Grupa B, astfel că a fost preluat punctajul obţinut la finalul preliminariilor.
Lucrurile se vor complica pentru CFR Cluj din sezonul 2025-2026, când ies punctele obţinute în stagiunea 2019-2020. Atunci, ardelenii vor fi obligaţi să obţină o nouă calificare în primăvara europeană pentru a nu-şi distruge coeficientul UEFA.