Cum poți să îți schimbi legal numele de familie sau prenumele. Ai nevoie de doar câteva documente care te vor ajuta să îți schimbi numele. Condițiile schimbării numelui pe cale administrativă sunt reglementate de OG 41/2003, privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.
Conform www.avocatoo.ro, cetățenii din România au dreptul să-și schimbe numele de familie, cât și prenumele pe cale administrativă, potrivit legislației în vigoare. Așadar, românii trebuie să știe că pentru a parcurge acest proces e nevoie pentru început de o cerere depusă la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor din subordinea orașului sau localității.
Important de știut, numele nu poate fi schimbat fără un motiv clar. Simplul fapt că unei persoane nu-i surâde numele primit la naștere nu justifică această schimbare. De fapt, în lege se arată clar care sunt situațiile în care cineva e îndreptățit să schimbe numele.
Prima situație ar fi atunci când numele e format din cuvinte obscene sau expresii ridicole. A doua ar fi ca persoana interesată s-a făcut cunoscută în profesia sa cu numele pe care vrea să-l obțină. Alte argumente care ar fi acceptate pentru schimbarea numelui ar fi momentul în care cineva vrea să-și schimbe numele pentru că e specific sexului opus, sau i-a fost aprobată schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească.
Mai există, totodată, situația în care soțul supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere, sau fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredințați spre creștere și educare. Acestea ar fi principalele motive, însă mai există multe alte motive demne de luat în considerare.
Așadar, cineva cu numele Ionel care vrea să se cheme Ion nu prea are motive să depună o cerere în acest sens. ”Nu este suficient ca motivul invocat pentru cererea de schimbare a numelui să fie unul justificat, ci această cerere trebuie să fie însoțită de actele prevăzute de art. 6 alin. (2) din OG 41/2003”, transmite sursa citată.
Așadar, actele cerute în acest caz ar fi copii legalizate de pe certificatele de stare civilă, un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10 din OG 41/2003, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia sa nu fi trecut mai mult de un an, consimțământul, dat în forma autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei, copie de pe decizia de aprobare a autorității tutelare, în cazurile prevăzute de art. 7 din OG 41/2003, cazierul judiciar și cazierul fiscal ale solicitantului precum și orice alte documente pe care solicitantul le consideră a fi relevante.
Serviciul public județean sau serviciul public al Municipiului București vor judeca aceste cereri în termen de 60 de zile de la primirea lor. În 2021, 2818 români au cerut să-și schimbe numele, conform datelor oficiale. Probabil cel mai cunoscut caz e cel al lui Dorian Popa, cântărețul care a dorit să-și schimbe numele în Dorian-Hâtz.
Un alt caz cunoscut e cel al lui Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 al Capitalei în perioada 2008-2015. Deși îl chema doar Cristian Popescu, edilul a decis să-și adauge și numele Piedone pe cale administrativă, pentru că era cunoscut de toată lumea după această poreclă și se identifica cu ea.