Life

Cum putem scăpa de ură. Sfaturi prețioase oferite de părintele Necula, înainte de Paște

Părintele Necula vine cu sfaturi prețioase înainte de Paște. Acesta ne explică cum putem scăpa de ură, dar și cum putem să devenim mai buni.
13.04.2023 | 07:48
Cum putem scapa de ura Sfaturi pretioase oferite de parintele Necula inainte de Paste
Sfaturi prețioase oferite de părintele Necula, înainte de Paște. Sursă foto: captură YouTube
ADVERTISEMENT

Părintele Constantin Necula ne spune cum scăpăm de ură, dar și cum putem să devenim mai buni înainte de Paște. De asemenea, acesta ne explică și cum putem să iubim, fără să îi rănim pe cei din jurul nostru. Dacă urmăm aceste sfaturi nu doar că ne simțim mai bine, dar și cei din jurul nostru vor ajunge să simtă asta.

Cu putem scăpa de ură. Sfatul venit de la părintele Necula

Părintele Necula a avut o discuție interesantă cu Mihai Morar. Printre altele, el a vorbit despre iubirea pentru Dumnezeu, dar și despre modul în care putem scăpa de ură. Potrivit acestuia, cel mai greu păcat al creștinilor este ura.

ADVERTISEMENT

Tocmai din acest motiv, măcar în perioada sărbătorilor pascale, este nevoie să uităm de ea și să revenim la iubire. De asemenea, este esențial să știm să iertăm și să ne deschidem inimile, recomandă Părintele Necula. Doar bunătatea ne poate scăpa de ură, subliniază acesta.

Mai mult de atât, el a catalogat ura ca fiind o ”boală grea”, iar singura cale de ieșire este cea oferită de Mântuitorul Iisus Hristos. Și totuși și cum putem scăpa de ură? Părintele Necula spune că iubirea părinților și a bunicilor ne este de mare ajutor.

ADVERTISEMENT

El ne recomandă să îi iubim pe cei dragi nouă și de asemenea, să știm să iertăm indiferent de situație. În acest mod ne simțim și noi bine și de asemenea putem scăpa ură și putem să le oferim un sentiment bun și oamenilor din jurul nostru.

Iertarea și iubirea pot salva totul

”Ura este un păcat greu și în aceasta perioadă este bine să revenim la iubirea față de aproapele și să ne afundăm în bucuria iertării. Este bine să ne deschidem inimile și să lăsam bunătatea și iertarea să ne vindece de această boală grea ce o reprezintă ura. (…). 

ADVERTISEMENT

Este o ploaie de iubire care schimbă tot. Privirea lui Hristos la judecată! Hristos privește la judecată la noi și atât de mult ne iubește încât caută picătura de iubire, care ne-a animat cândva. E un ecou de iubire în noi toți”,  a mărturisit părintele Necula.

Printre altele, acesta a vorbit și despre iubire, care în opinia lui este sacră. Părintele a adus în discuție cele două cutremure din Turcia și din Siria, dar și despre ajutorul acordat de restul țărilor pentru a-i salva pe cei aflați acolo. 

ADVERTISEMENT

De asemenea, el a mai adăugat că iubirea nu înseamnă neapărat a-ți face datoria. În acest sens, Părintele a dat exemplu iubirea de mamă. În același timp, el le recomandă creștinilor să nu își amintească de iubire doar în situații dificile, ci constant.

”Până la urmă, iubirea este sacră. Până la moarte și dincolo de ea. Mai ales dincolo de ea. (…) Iubirea nu înseamnă să îți faci datoria. Iubirea trece dincolo de ea”, a mai completat Părintele Necula.

ADVERTISEMENT
Tags: