TikTok a devenit una dintre cele mai utilizate platforme de streaming. Toți cei care au cont pe Facebook, ori Instagram, cu siguranță au și un cont de TikTok, prin care pot crea conținut sau pot să urmărească alte video-uri, unele amuzante, altele extrem de interesante.
Poți face bani pe TikTok într-un mod ușor? Răspunsul este da, pentru că platforma de streaming vine cu un nou program prin care își propune să îi răsplătească pe toți creatorii de conținut. Totuși, pentru a putea încasa bani, este nevoie de respectarea anumitor condiții.
Pentru ai motiva pe creatorii de conținut să creeze mai multe video-uri, TikTok are în plan să plătească astfel de servicii. Programul urmează să fie implementat în curând, însă condițiile sunt extrem de stricte. Acesta este cel de-al doilea program implementat de companie și este numește “The Creativity Program”.
Amintim că primul program implementat de cei de la TikTok a fost “Creator Fund”, care în momentul lansării a atras un val de critici însă chiar și așa, mulți au beneficiat pe seama lui. Cum arată însă noul program de pe platformă și ce reguli trebuie să respecte utilizatorii care vor să făc bani din TikTok?
Reprezentații platformei de streaming nu au dat detalii despre modul în care programul va funcționa, însă știm câteva dintre regulile obligatorii care trebuie respectate. Spre exemplu un utilizator trebuie să aibă peste 18 ani pentru a câștiga bani din TikTok și de asemenea trebuie să respecte toate condițiile de platformă.
În același timp, utilizatorul respectiv trebuie să îndeplinească și un anumit număr de afișări, dar și de urmăritori, iar asta nu este tot. De această dată, creatorii de conținut care vor să facă bani din TikTok trebuie să aibă un video mai lung de un minut, spre deosebire de doar câteva secunde cum era până acum.
Care este motivul? Platforma din China vrea să elimine originile pentru clipurile video scurte și să opteze pentru un conținut mult mai larg, astfel încât pe parcursul său să poată să fie incluse și mai multe reclame. Vor putea să beneficieze și creatorii de conținut din România de acest program?
Până acum, conform presei internaționale, cel de-al doilea program de pe TikTok, “The Creativity Program”, este disponibil doar în Statele Unite ale Americii. De asemena, accesul spre un astfel de program se face momentan doar pe bază de invitație, astfel că nu oricine îl poate utiliza.
Nu ar fi exclus însă ca în următoarele luni de zile, cei de la TikTok să se extindă și pe restul globului, astfel încât utilizatorii din Europa să poată să acceseze și ei un astfel de program. De asemenea, rămâne de văzut și dacă va fi eliminat accesul pe bază de invitație.