News

Cum se poate plăti factura la energie electrică în rate. Nu e deloc complicat

Românii au acum ocazia să-și plătească facturile la energie electrică în 3 sau 6 rate, fără a plăti penalități, conform unui anunț al autorităților.
03.11.2022 | 19:33
Cum se poate plati factura la energie electrica in rate Nu e deloc complicat
Facturile la curent se pot plăti în rate. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O parte dintre români tremură înainte de iarnă, și nu din cauza frigului. Acești oameni nu și-au primit factura la curent de luni bune și o vor primi, așadar, cinci trei sau cinci facturi simultan, iar suma care se adună poate fi imposibil de plătit.

Românii pot plăti factura la energie în rate

În aceste condiții, reprezentanții companiilor specializate le transmit că există variante de a plăti facturile în rate, fără penalități, fiind vorba de o reeșalonare a plăților.

ADVERTISEMENT

Oamenii trebuie să știe că în luna noiembrie vor primi facturile pe lunile iulie-august, iar în decembrie vor primi facturi pe septembrie, octombrie și noiembrie.

Desigur, cel mai logic lucru orice om ar fi să pună deoparte suma destinată plății facturii, chiar dacă aceasta nu a fost emisă, însă unii abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta.

ADVERTISEMENT

Așadar, cei care nu și-au plătit facturile o vor putea face eșalonat, în 3-6 rate. ”Din această perspectivă, criza energetică de anul acesta s-a suprapus și peste upgradarea sistemelor informatice ale companiei noastre, ceea ce a generat anumite sincope în procesul de facturare.

Acum ne aflăm în plin proces de migrare a bazelor de date de pe fosta infrastructură pe noua infrastructură și din acest motiv vor fi anumite întârzieri.

ADVERTISEMENT

Estimăm că până la sfârșitul lunii noiembrie se va finaliza facturarea pentru luna august și mai departe şi mai departe intrarea în normalitate până la sfârșitul acestui an.

Din această perspectivă, orice client poate solicita reeșalonare, poate fi o reeșalonare la plată între 3-6 luni, astfel încât din punct de vedere efectiv al plăților să nu fie niciun fel de problemă și lucrurile să se desfășoare normal”, a transmis directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Orice consumator casnic poate beneficia de această reeșalonare dacă face o cerere în acest sens. ”Să facă solicitare. Dacă doresc să plătească integral, plătesc integral. Dacă doresc reeșalonare, se adresează către departamentul nostru de furnizare și nu este niciun fel de problemă.

Deci nu trebuie să existe panică, pentru că s-ar putea percepe penalități. Nu există această variantă, întrucât e o chestiune generată de tehnicalitățile de gestionare a portofoliilor și a sistemelor informatice”, a explicat şeful Hidroelectrica.

Marii jucători din domeniu nu ar fi emis facturi sau ar avea probleme în emiterea facturilor din cauza ordonanțelor pe energie care au dat peste cap sistemul și au creat probleme mari în calcularea facturilor. Astfel, se ajunge în situația în care unii români primesc facturile în calup de câte două, trei sau chiar cinci.

ADVERTISEMENT