News

Dan Morega, fost prefect de Gorj, internat la psihiatrie. Fusese prins a patra oară fără permis. ”Mă urc din nou la volan după ce plec de aici”

Imediat după ce a fost prins a patra oară fără permis, Dan Morega, fost prefect de Gorj, a acceptat să fie internat la psihiatrie. A avertizat însă că va reveni pe șosele.
27.02.2024 | 12:08
Dan Morega fost prefect de Gorj internat la psihiatrie Fusese prins a patra oara fara permis Ma urc din nou la volan dupa ce plec de aici
Dan Morega, internat la psihiatrie. Fostul prefect de Gorj, prins a patra oară conducând fără permis. Sursa foto: captură Facebook / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Fostul prefect al județului Gorj, Dan Ilie Morega, a fost internat în secția de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule. S-a întâmplat asta după ce a fost nou prins în trafic fără permis de conducere.

Dan Morega, internat la psihiatrie. Fostul prefect de Gorj, prins a patra oară conducând fără permis

Luni seara, Dan Ilie Morega a fost prins pentru a patra oară la volan având permisul retras din motive medicale. După ce a fost audiat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), a acceptat să fie internat la o unitate medicală de specialitate.

ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că pare a-și fi acceptat condiția și imposibilitatea de a se mai urca la volan, Morega dă de înțeles că va reveni pe șosele de îndată ce scapă de la psihiatrie.

Mă urc din nou la volan după ce plec de la psihiatrie”, ar fi spus Morega, la Realitatea Plus. De altfel, la ieșirea de la poliție, luni seara, fostul prefect a afirmat că a acceptat benevol să efectueze expertiza psihiatrică.

ADVERTISEMENT

Morega spune că este ”întreg la cap” și, dacă expertiza este corectă, va reveni la volanul mașinii sale. El nu are însă permis de conducere. ”Nu m-au întrebat nimic. Am stat de vorbă. Ne-am întreținut cordial. Au fost foarte amabili și plăcuți.

Am acceptat benevol să fac o expertizăm medicală. Dacă expertiza medicală este corectă, pot să conduc. Eu sunt întreg la cap. Am acceptat să fac expertiză în mod benevol. Mafia lucrează. Eu nu mă duc la arest. Nu am furat. Este incredibil să merg la arest”, a spus Morega, conform Viața Gorjului.

ADVERTISEMENT

Tot în presa locală, avocatul lui Dan Ilie Morega a spus că clientul său este nevoit să se supună expertizei: ”E dreptul autorităților să solicite expertiză medicală. În situații de acest gen, se supune obligatoriu expertizei. Sunt trei dosare și a fost nevoie să fie comasate“.

Dan Ilie Morega, prins într-o singură lună de patru ori fără carnet

Numai în această lună, Dan Morega a fost prins de poliție de patru ori fără permis. Prima dată s-a întâmplat pe 12 februarie. Peste doar cinci zile, pe 17 februarie a fost prins din nou de polițiști la Baia de Aramă în timp ce se afla la volanul mașinii sale.

ADVERTISEMENT

Apoi, pe 22 februarie, mașina lui Dan Ilie Morega a fost filmată în trafic în timp ce circulă cu un girofar în funcțiune. Și mai grav e faptul că acesta mergea pe contrasens, încălcând linia dublă continuă. ”Sunt ofițer de informații și eram în misiune“, a spus Morega cu privire la acest incident. În ultima ”escapadă”, luni, 26 februarie, Dan Ilie Morega a fost blocat în trafic de mai multe mașini de poliție.

ADVERTISEMENT