CFR Cluj a câştigat cu 2-1 derby-ul împotriva celor de la U Cluj. Toate cele trei goluri au fost marcate din lovituri de departajare. Al doilea penalty acordat campioanei este unul controversat, faultul nefiind clar pe reluările tv, dar Radu Petrescu nu a analizat faza cu arbitrajul video.
Dan Petrescu a fost furios la final pe comportamentul publicului, spunând că a fost înjurat non-stop de suporterii celor de la U Cluj:
“Nu cred că Ispas este un jucător slab, a jucat bine azi. Mi-ar fi plăcut să avem centrări mai bune. La 2-0 mi-a părut rău, dacă dădea Yeboah gol atunci, nu mai sufeream.
Se vede mâna antrenorului, de când a venit Eugen Neagoe, U Cluj arată foarte bine. Am suferit în final şi asta nu mi-a plăcut.
Nu am cum să mă exprim la fazele de penalty. Nu am văzut nicio fază. Eu, m-am certat cu cineva? E România, nu? În România putem să fim înjuraţi, noi, toate legendele. Tot stadionul cânta pentru mine.
Mergem înainte, asta este. Nu există în altă ţară aşa ceva. Numai în România te înjură, de mamă, de soţie, de soră. Şi arbitrul trebuia să oprească meciul. De ce n-a oprit arbitrul meciul? Cum e la rasism, aşa trebuie şi aici!
Dar în altă ţară nu veţi vedea aşa ceva. Nu există aşa ceva. Dar este România şi asta este situaţia”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului.
CFR Cluj se apropie la doar un punct de Rapid înaintea meciului direct din Giuleşti, din etapa viitoare. Cu o victorie, echipa lui Dan Petrescu poate trece peste giuleşteni, cu două meciuri mai puţin disputate.
În acest moment, dacă CFR Cluj câştigă meciurile restante cu Hermannstadt şi FCSB este la egalitate de puncte cu liderul Farul Constanţa. Însă, până la meciul cu Rapid, echipa lui Dan Petrescu are un meci dificil în Turcia, cu Sivasspor, în Conference League.