Sport

Dan Petrescu își asumă vina pentru Sepsi – CFR Cluj 3-0. Și-a apărat echipa: „Jucătorii sunt obosiți! Eu am greșit astăzi”

Dan Petrescu a fost supărat după eliminarea rușinoasă pe care CFR Cluj a suferit-o în semifinalele Cupei României Betano cu Sepsi, scor 0-3.
26.04.2023 | 21:30
Dan Petrescu isi asuma vina pentru Sepsi  CFR Cluj 30 Sia aparat echipa Jucatorii sunt obositi Eu am gresit astazi
Dan Petrescu își asumă vina pentru Sepsi - CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Antrenorul campioanei României și-a iertat jucătorii pentru felul în care au evoluat, explicând că aceștia sunt foarte obosiți după un sezon plin pe care l-au avut și după mai multe deplasări pe care le-au făcut recent. Acesta și-a asumat vina pentru eliminarea din Cupa României Betano.

Dan Petrescu, își asumă vina după Sepsi – CFR Cluj

Dan Petrescu și-a asumat vina după eliminarea dureroasă pe care campioana României a suferit-o în duelul cu Sepsi din semifinalele Cupei României Betano: „A fost un meci cu intensitate maximă acolo, la mijlocul terenului! Așa e, a fost o singură echipă pe teren!

ADVERTISEMENT

Nu a fost ușor și pentru noi, am făcut multe deplasări, Burcă mi-a spus că parcă nu poate alerga pe teren. Am greșit eu, trebuia să fac mai multe schimbări, trebuia să bag cel puțin 7-8 jucători noi față de meciul cu Farul”.

„Dar am spus că respectăm competiția și că trebuie să luptăm pentru a ajunge în finală. Se vede că băieții sunt foarte obosiți, Camora s-a văzut că e obosit, la fel și Burcă, de-asta a luat cartonașul roșu.

ADVERTISEMENT

A fost al 57-lea meci al stagiunii și se vede, se simte. Cad jucătorii repede, avem mulți indisponibili din păcate, dar nu avem ce să facem”, a mai spus Dan Petrescu.

„La cum arată lotul, nu arătăm că putem intra în primele 4 echipe din campionat!”

„Sepsi e specialista Cupei, îi felicit! Sper să ne revenim până luni, sunt prea obosiți băieții, iar avem o deplasare grea, riscăm să nu intrăm în Europa, asta e realitatea.

ADVERTISEMENT

Locul 4 e la trei puncte de noi, la cum arată lotul nostru, nu arătăm ca și cum am putea să fim în primele patru echipe. O să revină și unii jucători, trebuia să scoatem capul și să facem maximum din cinci meciuri”, a continuat Dan Petrescu.

Sper să revină Krasniqi, Manea, să reintre toți accidentații. Pe Bîrligea nu l-am băgat, el mereu se accidentează. Să ne revenim până luni, sunt prea obosiți băieții.

ADVERTISEMENT

Sunt cinci finale pentru noi, vom vedea ce va fi când se va trage linia, noi trebuie să luptăm până la final pentru că nu mai avem nimic de pierdut!”, a mai spus antrenorul campioanei României.


  • 2,45 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „Se califică UTA” la meciul U Cluj – UTA 

ADVERTISEMENT