Sport

Dan Petrescu, probleme de lot înaintea meciului CFR Cluj – Chindia. Trei absențe importante pentru campioană. Video

Dan Petrescu a dezvăluit că se confruntă cu probleme de lot înaintea întâlnirii CFR Cluj - Chindia, având nu mai puțin de trei absențe importante.
03.12.2022 | 17:38
Dan Petrescu probleme de lot inaintea meciului CFR Cluj  Chindia Trei absente importante pentru campioana Video
Dan Petrescu s-a plâns de programul aglomerat al CFR-ului înaintea meciului cu Universitatea Craiova. Foto: captură video.
ADVERTISEMENT

Campioana României a câștigat greu restanța cu FC Hermannstadt și s-a apropiat la doar patru puncte de liderul Farul, având și un joc mai puțin disputat.

Probleme de lot pentru Dan Petrescu înaintea partidei CFR Cluj – Chindia

Într-o conferință de presă premergătoare meciului CFR Cluj – Chindia, din etapa a 19-a din SuperLiga, care va avea loc duminică, 4 decembrie, de la ora 15:30, Dan Petrescu a anunțat că are probleme de lot și nu se va putea baza pe trei jucători.

ADVERTISEMENT

”Din păcate am pierdut doi jucători pentru meciul cu Chindia. Malele, suspendat, care a dat golul victoriei în ultima rundă, și Birligea. Nici Muhar nu va fi și probabil nu va juca tot restul anului.

Vă dați seama că știu tot despre Chindia. Știu ce parcurs au avut, mai ales cu Toni Petrea. Au 8 meciuri în campionat, 5 victorii și 3 egaluri. Parcurs de echipă campioană. Parcă a găsit o baghetă magică și i-a transformat, pentru că jucători nu a adus.

ADVERTISEMENT

Înainte au avut 7 înfrângeri și 3 egaluri. E cea mai în formă echipă din campionat. Cred că cei de la Chindia, chiar dacă nu o spun, au și aspirații de play-off”, a declarat Petrescu.

Tehnicianul nu vrea să mai vadă greșelile defensive de la meciul cu Hermannstadt

Tehnicianul campioanei s-a arătat nemulțumit de cum s-a apărat formația sa în restanța cu FC Hermannstadt și nu vrea să mai vadă aceleași greșeli la jucătorii săi, considerând că astfel de erori pot costa scump.

ADVERTISEMENT

”Nu ne-am apărat noi ca echipă bine la meciul trecut. Greșelile de la meciul cu Hermannstadt le poți face și la partidele cu formațiile care se bat la titlu. Nu mai trebuie să facem cadouri”, a spus Dan Petrescu.

Antrenorul formației din Gruia nu a fost mulțumit după victoria CFR-ului cu Hermannstadt, scor 3-2, fiind enervat de gafele pe care jucătorii săi le-au făcut împotriva adversarilor, motiv pentru care echipa lui Marius Măldărășanu a reușit să egaleze, deși a fost condusă la două goluri distanță.

ADVERTISEMENT

Și jucătorii campioanei României au fost îngândurați după meciul cu Hermannstadt, chiar dacă au obținut o victorie, fiind dezamăgiți de greșelile făcute. Andrei Burcă a fost cel mai vocal dintre ei, fiind supărat pe erorile personale făcute împotriva sibienilor.

ADVERTISEMENT