Sport

Dan Petrescu, prudent înainte de Balkani – CFR Cluj: „În grupa noastră nu există echipe mici sau mari!”

Dan Petrescu este prudent înainte de duelul dintre Balkani și CFR Cluj, fiind de părere că grupa din care face parte echipa sa e echilibrată.
07.09.2022 | 21:35
Dan Petrescu prudent inainte de Balkani  CFR Cluj In grupa noastra nu exista echipe mici sau mari
Dan Petrescu, prudent înainte de Balkani - CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Antrenorul campioanei României consideră că fanii și entuziasmul kosovarilor pentru că joacă în Conference League vor face ca partida să fie mult mai dificilă.

Dan Petrescu, prudent înainte de Balkani – CFR Cluj

Dan Petrescu este prudent înainte de meciul CFR-ului din Kosovo, cu Balkani, în primul meci din grupele Conference League al sezonului pentru campioana României:

ADVERTISEMENT

„Orice echipă care intră pe teren vrea să câștige. Nu cred că există în grupele europene vreo echipă care să nu vrea să câștige.

Nu poți să ajungi aici dacă nu ai valoare. În grupa noastră nu există echipe mici sau echipe mari, este o grupă echilibrată”.

ADVERTISEMENT

„Fanii, entuziasmul, felul în care joacă mă fac să cred că va fi un meci foarte greu. Am urmărit mai multe meciuri, mi-a plăcut ce am văzut. Adversarul va da tot ce are mai bun, șansele sunt 50-50”, a mai spus Dan Petrescu la conferința de presă.

„Manea e accidentat, sunt probleme și la Petrila!”

Dan Petrescu a continuat și a vorbit despre problemele de lot pe care le are, spunând că Manea este accidentat după meciul CFR-ului cu FC Voluntari, scor 4-0.

ADVERTISEMENT

Totodată și Claudiu Petrila are probleme, iar Dan Petrescu a mai spus că nu se gândește să riște prin folosirea noilor achiziții.

„Manea e accidentat, sunt niște probleme și la Petrila. Noile achiziții încă nu știu dacă sunt pregătite pentru meciuri de asemenea importanță, trebuie să așteptăm puțin”, a mai precizat Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

Alături de CFR Cluj și Balkani, în grupa G din Conference League mai fac parte Sivasspor și Slavia Praga.

„Este important să începem bine o competiție care ar putea să aducă un plus de valoare pentru jucători, pentru club și bonusuri financiare considerabile.

Nu există în grupele competițiilor europene echipe slabe. Toate echipele sunt bine pregătite, la acest nivel deja detaliile fac diferența, spiritul, atitudinea”, a declarat și Cristi Balaj, președintele CFR-ului, înainte de plecarea spre Kosovo.

ADVERTISEMENT