Sporturi

Dan Petrescu, trup și suflet alături de echipa de FED Cup a României: „Stres la fotbal, stres la tenis. Îmi pare rău că Ana nu a câștigat în două seturi”

07.02.2020 | 19:54
Dan Petrescu trup si suflet alaturi de echipa de FED Cup a Romaniei Stres la fotbal stres la tenis Imi pare rau ca Ana nu a castigat in doua seturi
ADVERTISEMENT

Dan Petrescu a asistat în după amiaza zilei de vineri la meciurile dintre România și Rusia, din barajul de calificare la FED Cup. Antrenorul celor de la CFR Cluj a fost forțat să părăsească arena înaintea setului decisiv al duelului Ana Bogdan – Veronika Kudermetova, pentru a pregăti meciul de la Mediaș, programat sâmbătă de la ora 20:00.

„Așa atmosferă ar trebui să fie și la fotbal”

Dan Petrescu a petrecut aproape trei ore la BT Arena din Cluj, pentru a urmări primele două confruntări dintre România și Rusia, meciuri ce contează pentru calificarea la turneul final al FED Cup.

ADVERTISEMENT

După ce a văzut înfrângerea suferită de Gabriela Ruse în fața Ekaterinei Alexandrova, 1-6, 4-6, antrenorul campioanei CFR Cluj a urmărit primele două seturi ale meciului dintre Ana Bogdan și Veronika Kudermetova, dar a fost nevoit să plece pentru a continua pregătirea meciului cu Gaz Metan Mediaș.

Dan Petrescu consideră că Ana Bogdan ar fi meritat să câștige în minimum de seturi duelul cu Veronika Kudermetova, care a reușit să trimită meciul în decisiv după ce a câștigat setul doi în tiebreak. Tehnicianul recunoaște că a resimțit pe arena de tenis din Cluj același stres ca cel din timpul unui meci de fotbal în care stătea pe banca de rezerve.

ADVERTISEMENT

Din păcate nu a reușit să câștige setul doi Ana, merita să câștige în două seturi, a jucat chiar foarte bine, chiar îmi pare rău. Experiența este de partea Rusiei și s-a văzut acum. Am venit să le susțin pe fete, dar s-a făcut târziu și trebuie să ajung la Mediaș.

Este stres, stres la fotbal, stres la tenis. Atmosfera a fost foarte frumoasă, așa atmosferă ar trebui să avem și la fotbal”, a declarat Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj, lider la cinci puncte de FCSB

FCSB s-a apropiat la cinci puncte de liderul CFR Cluj, după ce s-a impus la Voluntari, în restanța din etapa a 18-a.

În runda 24, formația antrenată de Dan Petrescu joacă la Mediaș, împotriva celor de la Gaz Metan, sâmbătă de la ora 20:30, în timp ce „roș-albaștrii” primesc, luni, vizita celor de la Academica Clinceni.

ADVERTISEMENT