Dan Șucu a lipsit în premieră de pe stadionul Giulești la meciul cu Oțelul Galați. Patronul Rapidului s-a destăinuit la FANATIK SUPERLIGA. Mesaj de susținere pentru jucătorii lui Cristiano Bergodi înainte de derby-ul cu CFR Cluj.
Absența lui Dan Șucu de pe Giulești la meciul cu Oțelul a ridicat multe semne de întrebare. Acționarul majoritar al Rapidului și-a explicat decizia la FANATIK SUPERLIGA: „Da, e prima oară când nu merg în acest sezon la o partidă în Giulești. Am avut un eveniment care mă privește personal. Am promis și eu. Sunt un om care întotdeauna încerc să mă țin de promisiuni și întotdeauna cred că o și fac.
A fost foarte ciudat să nu văd partida. Recunosc că am avut emoții foarte mari și am stat conectat cu flashscore-ul. Nu, nu m-am uitat la televizor, pentru că văd că mă tot întrebați dacă m-am uitat la televizor. N-am vrut să mă uit la televizor…”.
Finanțatorul „giuleștenilor” și-a explicat foarte clar decizia: „Nu știu, nu-mi place să mă uit la meciurile Rapidului la televizor. Prefer să le văd pe viu… Da, am fost tentat să trag cu ochiul la câte un televizor, dar până la urmă am înfrânt această tentație și am fost conectact cu flashscore-ul…”.
Dan Șucu a făcut „telefonul fără fir” pe tot parcursul meciului: „Bineînțeles, și cu colegii mei pentru a afla ce se întâmplă acolo din minut în minut. E o senzație ciudată. Nu-mi place să nu asist la meciurile Rapidului, dar asta este situația. Se mai întâmplă.
Nimic nu se compară cu senzația de a vedea partida acolo în Giulești, cu a trăi aceste emoții. Am avut și acum emoții, dar v-am spus, emoții conectate, ca să zic așa, prin dispozitivele electronice”.
Șucu și-a anunțat însă prezența în Gruia etapa viitoare: „Tocmai pentru că vreau să merg la orice meci al Rapidului, tocmai pentru că iubesc să merg la meciurile Rapidului, voi fi și la Cluj, unde voi încuraja echipa pentru un rezultat cât mai bun cu CFR-ul”.
Dan Șucu a ținut să transmită un mesaj înainte de partida extrem de importantă împotriva lui CFR: „Deci voi merge la meciul de la Cluj și voi fi alături de băieți. Ne dorim victoria. Nimic mai puțin. Eu cred că Rapidul este o formație care poate să învingă CFR-ul.
Și de-acum încolo asta este mentalitatea. În Giulești, mergem la toate meciurile la victorie, indiferent cu cine jucăm, dacă jucăm acasă sau în deplasare.
Sunt optimist că vom reuși să batem la CFR și să menținem acest trend pozitiv. Și da, voi încerca să ajung la toate meciurile Rapidului, pentru că, nu știu, e tare ciudat să nu vezi partida echipei la care ții și să fii conectat la acel meci doar prin flashscore”.