Dani Oțil a făcut de curând o dezvăluire surprinzătoare. Prezentatorul de la Antena 1 a spus că urmărește atent edițiile noului sezon, Survivor România All Stars 2024 și că îl admiră pe moderatorul formatului, Daniel Pavel. De asemenea, de când el realizează ”Power Couple” s-a ales cu o poreclă similară ”domnu Dani”.
Dani Oțil este de părere că Daniel Pavel muncește la fel de mult ca el și dă dovadă de o tărie de carater imensă, având în vedere provocările rolului de realizator, dar și cele pe care declanșează participanții.
De cealaltă parte, Dani Oțil este convins că și Daniel Pavel mai aruncă o privire la emisiunea sa, deoarece este una care aduce audiență și poate bate oricând cifrele de la Protv. Printre altele, a ținut și să-l ”atenționeze” pe colegul său de breaslă că ”din cauza lui” i se spune acum și ”domnu Dani”, în glumă, de către vedetele de la Power Couple.
”Da, e de ales seara, luni, marți, miercuri între domnu Dan (n.r. – Daniel Pavel) și domnu Dani(n.r. – Dani Oțil)’, Să știi că și eu mă uit la domnu Dan, sunt convins că și dânsul se uită pe satelit la noi. Jos pălăria, omul ăla muncește aproape la fel de mult cât mine în Malta, dar cu atâția nebuni, frate, și țipă la ei…
Eu îl înțeleg și îl salut pe această cale. Din cauza ta, domnu Dan, mie mi se spune domnu Dani, în glumă…”, a spus Dani Oțil, într-o discuție cu amicul său, Răzvan Simion, de pe Antena 1.
Power Couple rulează pe micile ecrane ale românilor din data de 5 februarie. Competiția se filmează în Malta și se bazează pe o serie de provocări prin care trebuie să treacă mai multe cupluri celebre. Printre participanți se numără: CRBL și soția sa, Lino Golden și partenera lui, chef Roxana Blenche și soțul ei sau actorul Cristi Iacob și soția sa, actrița Gabriela Iacob.
La fiecare probă trecută, concurenții acumulează puncte care se transformă în bani. Cât despre Survivor România All Stars 2024, competiția este un nou format al Survivor, dar la care sunt doar concurenții foarte cunoscuți din sezoanele anterioare.
Survivor România All Stars 2024 este împărțită tot în două tabere, ”Faimoși” și ”Războinici”, se difuzează tot pe Protv marți, miercuri și joi, de la 21:30, iar până acum menține postul în topul celor mai urmărite programe de TV. Regulile, de altfel , s-au mai modificat.
De exemplu, una dintre reguli prevede că participanții nu mai pleacă acasă în urma voturilor celor de acasă, adică a telespectatorilor, ci doar după ce ei se nominalizează reciproc pentru a lua parte la un duel eliminatoriu. Dacă vor trece și de probele acestui duel, atunci concurenții vor sta mai departe în jungla din Dominicană.