Sport

Daniel Oprița, îngrijorat înainte de startul sezonului Ligii 2 cu CSA Steaua: „În momentul acesta nu putem promova”

Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, e conștient că în acest moment „militarii” nu pot promova în SperLiga și speră că MApN va reuși să rezolve problemele juridice.
27.07.2022 | 22:59
Daniel Oprita ingrijorat inainte de startul sezonului Ligii 2 cu CSA Steaua In momentul acesta nu putem promova
CSA Steaua mai are la dispoziție până pe 6 august pentru a-și rezolva problemele juridice. Sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

CSA Steaua are șanse mari să nu poată promova din cauza problemelor juridice nici în acest sezon, spre disperarea suporterilor.

Daniel Oprița se teme că CSA Steaua nu poate promova: „M-am interesat și eu, dar deocamdată nu”

Comandantul clubului CSA Steaua și Vasile Dâncu, Ministrul Apărării, promiteau la finalul sezonului trecut că se vor face toate eforturile pentru transformarea secției de fotbal într-o societate privată, însă cu câteva zile înainte de startul campionatului lucrurile sunt neschimbate.

ADVERTISEMENT

Invitat la Digi Sport, Daniel Oprița își spune oful: „În momentul acesta nu putem promova. M-am interesat și eu, dar deocamdată nu. Trăim cu speranța”.

CSA Steaua a avut o campanie intensă de achiziții, iar Oprița le-a promis jucătorilor că echipa va promova în acest an: „Au fost jucători pe care nu i-am adus ușor care au venit crezând că vom avea drept de promovare”.

ADVERTISEMENT

Ba mai mult, jucătorii aveau promiși bani dacă vor reuși să termine pe primele patru locuri în clasament, însă nu au putut fi încasate: „Au niște bonusuri în cazul promovării, dar acum nu le pot lua chiar dacă acestea sunt în contract. Bonusurile vin din drepturile tv pe care nu le vom lua dacă nu vom promova, chiar dacă ne clasăm pe primele locuri sau la baraj”.

Daniel Oprița rămâne cumpătat cu privire la promovare: „E mai dificil sezonul ăsta”

CSA Steaua a terminat sezonul trecut pe locul patru, care ar fi trimis-o la baraj, însă Daniel Oprița e de părere că în acest sezon va fi mai dificil, deși au promovat cele mai puternice echipe: Petrolul, Hermannstadt și U Cluj.

ADVERTISEMENT

„E mai dificil sezonul acesta. Sezonul trecut am trăit cu speranța că ne vor lăsa, că vom merge la TAS. Acum și jucătorii știu ce a fost anul trecut. Unii se gândesc că sunt păcăliți”.

Daniel Oprița mai are 11 luni contract cu CSA Steaua și speră să ducă echipa din nou în SuperLiga: „Și eu vreau să promovez cu Steaua în Liga 1. Vreau să rămân alături de ei. Mi-ar fi greu să mă despart acum de ei, cred că am construit o echipă bună. Am avut discuții cu conducerea. Deocamdată nu s-a rezolvat, nu e nimic clar”.

ADVERTISEMENT

Anghel Iordănescu face apel la Vasile Dâncu: „Am încredere în domnul ministru”

Anghel Iordănescu a declarat în direct la Digi Sport că speră ca CSA Steaua să își rezolve problemele de natură legislativă: „Sincer și eu am sperat și sper în continuare că în următoarele zile va apărea ceva. Președintele FRF le-a dat două soluții simple, sunt oameni care iubesc acest club, iubesc aceste culori și așteaptă ceva.

Nu știu la nivelul clubului, dar am încredere în domnul ministru Dîncu, care a și promis că va face tot ce-i stă în puțintă pentru a ajuta echipa să promoveze. Nici nu știu care e realitatea.

Pentru mine, CSA Steaua e clubul la care am debutat, la care am jucat. Dar am ajuns într-o situație în care la Dinamo sunt trei echipe, la Craiova sunt două echipe și așteptăm ca justiția să demonstreze care e cea adevărată”.

ADVERTISEMENT