Fostul rapidist și cea de-a doua soție au anunțat că vor să devină părinți, la un an de la nuntă. Declarațiile celor doi parteneri vorbesc despre planurile de viitor, la 2 ani de când drumurile lor s-au reîntâlnit.
Daniel Pancu și Andra Teodorescu vor să devină părinți, la un an de la nuntă. Sportivul și-a refăcut viața sentimentală alături de fostul manechin în urmă cu 2 ani, după în acum 20 de ani au format un cuplu prima oară.
Sunt mai deciși ca niciodată să aducă pe lume un copil, zvonurile despre o posibilă sarcină fiind făcute publice încă de toamna anului trecut când și-au jurat credință veșnică.
„Nu, sunt doar mai grasă că mănânc. Mănânc de când am venit. O să vă anunț când voi fi însărcinată. Știu că au fost vreo trei valuri de știri, dar sunt puțin cam grasă.
Nu, nu mai e un secret! De fapt, toată lumea știe că noi am fost împreună și acum 20 de ani, pentru o perioadă destul de lungă! Acum 20 de ani, eu eram model și Daniel mă urmărea la toate prezentările.
Nu e ca și cum nu e familiarizat cu lumea modei. Chiar era adineauri un model pe scenă și a zis: «uite, asta are așa atitudine cum aveai tu!»”, a mărturisit Andra Teodorescu pentru click.ro.
Daniel Pancu este la al doilea mariaj, după ce în trecut a fost căsătorit cu Mihaela Stanciu, nimeni alta decât sora fostului căpitan de la Rapid, Nicolae Stanciu. Cei doi au fost împreună timp de 22 de ani și au divorțat în 2019.
Fostul rapidist și prima soție au doi copii: o fată pe nume Maria Victoria și un băiat, David Gabriel. Diferența de vârstă dintre cei doi urmași ai sportului este de 5 ani, fiul acestuia fiind mai mare.