Sport

De ce a refuzat-o Mircea Rednic pe Standard Liege pentru UTA: „Mi-am stricat CV-ul”

Mircea Rednic a explicat pe larg de ce a refuzat-o pe Standard Liege pentru UTA Arad. „Puriul” a fost propus pe banca fostei sale echipe din Belgia.
05.01.2024 | 18:22
De ce a refuzato Mircea Rednic pe Standard Liege pentru UTA Miam stricat CVul
Mircea Rednic a explicat de ce a refuzat propunerea venită de la Standard Liege. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Mircea Rednic a fost propus antrenor la Standard Liege la începutul anului, iar fanii celor de la UTA Arad au primit anunțul cu multă suspiciune. În cele din urmă, antrenorul de 61 de ani a anunțat că va rămâne pe banca arădenilor. „Puriul” a explicat de ce nu a dat curs propunerii venite din Belgia.

De ce a refuzat-o Mircea Rednic pe Standard Liege pentru UTA: „Mi-am stricat CV-ul”

Jurnaliștii belgieni de la Le Soir au dezvăluit la începutul anului că Mircea Rednic a fost propus antrenor la Standard Liege. Tehnicianul i-a mai pregătit pe belgieni în perioada 2012-2013 și este un nume familiar clubului. În cele din urmă, Standard Liege va pleca în cantonament cu croatul Ivan Leko, ales noul antrenor principal.

ADVERTISEMENT

Mircea Rednic a comentat în premieră propunerea venită de la Standard Liege și a explicat motivul pentru care nu a plecat de la Arad. „Nu au fost doar zvonuri, a fost adevărat, dar s-a închis. În primul rând, eu am spus că voi pleca atunci când vom avea echipă de play-off. Până atunci, am acceptat o strategie, un proiect, m-am implicat foarte mult și am decis să rămân în continuare.

Nu era corect din partea mea, mai ales la ce s-a întâmplat în vară, când au plecat foarte mulți jucători și au venit foarte mulți, nu era cazul. Nu mai am 40 sau 45 de ani, am făcut multe greșeli când am luat unele decizii și mi-am stricat și CV-ul.

ADVERTISEMENT

„Nu mai vreau să iau echipe din mers. Mă simt foarte bine aici”

Nu am gândit profesional, ci cu inima. Am fost la Standard, i-am preluat într-o perioadă mult mai delicată decât acum, la retrogradare, am intrat în play-off, am terminat pe locul 4, ne-am calificat în Europa, după care nu mi s-a mai prelungit contractul.

Nu mai vreau să fac greșelile pe care le-am făcut, să iau echipe din mers. Mă simt foarte bine aici, am avut sprijin din partea domnului Meszar. Sunt iubit, așa e peste tot, când ai rezultate, ești iubit, când nu…”, a declarat Mircea Rednic.

ADVERTISEMENT

Mircea Rednic nu a oferit un răspuns instant propunerii venite din Belgia, ci a stat să pună elementele în balanță. Fost jucător la Standard Liege în perioada 1991-1996, Rednic nu exclude o posibilă colaborare cu belgienii pe viitor.

„Eu am casă în Belgia. Sunt respectat acolo”

„Am stat puțin pe gânduri, eu am casă și în Belgia, am și cetățenie belgiană, familia e pe drumuri. Iar Standard e un club la care eu am avut performanțe atât ca jucător, cât și ca antrenor, sunt respectat acolo.

ADVERTISEMENT

Dar, mai vedem, eu mă simt bine aici”, a spus Mircea Rednic. În Belgia, „Puriul” a mai îmbrăcat tricoul celor de la Sint-Truidense. În prezent, Standard Liege ocupă locul 9 în clasament, cu 23 de puncte după 20 de meciuri.

De asemenea, Mircea Rednic le-a mai antrenat în Belgia pe Gent și Mouscron-Peruwelz. Antrenorul a condus deja primul antrenament la UTA Arad în cursul zilei de vineri, 5 ianuarie. Kevin Luckassen a fost singurul absent de la reunire, în timp ce Răzvan Trif a fost singura noutate.

  • Croatul Ivan Leko l-a înlocuit pe banca lui Standard Liege pe Carl Hoefkens.
  • aprilie 2023 este data la care Mircea Rednic a preluat-o pe UTA Arad
ADVERTISEMENT