Mulți oameni cred că apa îmbuteliată este sigură de băut, chiar dacă a stat vreme îndelungată în mașină sau în frigider. Desigur, apa în sine nu se “strică”, dar aflându-se într-o sticlă de plastic începe la un moment dat să absoarbă compuși chimici nocivi, iar gustul unei astfel de ape lasă de dorit.
Recipientele de apă pot fi fabricate din polietilen tereftalat (PET) sau policarbonat (PC). Sticlele PET nu sunt concepute pentru a fi refolosite de multe ori, razele ultraviolete le penetrează fără probleme, iar astfel proprietățile apei se deteriorează.
De asemenea, un astfel de recipient nu poate fi supus încălzirii, deoarece în timpul acestui proces încep să se formeze substanțe nocive. În plus, treptat apa începe să interacționeze cu plasticul, iar după o ședere lungă în recipientul PET, lichidul poate conține particule de plastic.
Într-un astfel de ambalaj PET apa poate fi păstrată timp de aproximativ 12 luni, dar acest lucru este valabil numai cu condiția ca sticla să nu fie deschisă în tot acest timp, iar condițiile de păstrare să nu fie încălcate.
Şi totuşi data de expirare imprimată pe sticlele de apă îmbuteliată nu se referă la apa din sticle, ci exclusiv la ambalajul în care a fost îmbuteliată, dar chiar şi aşa trebuie să ţinem seama de sfaturile specialiştilor.
Sticlele de PC sunt reutilizabile. Un astfel de material are o rezistență ridicată, nu interacționează cu apa și este capabil să reziste la efectele de temperatură ridicată. Când este sigilată, apa într-o sticlă de policarbonat poate fi păstrată chiar și până la 24 de luni.
După cum afirmă producătorii, apa nu se deteriorează și este sigură de băut chiar şi după 3-4 ani după ce a fost cumpărată, totuşi gustul ei nu este garantat. Adică, după data de expirare a sticlei de plastic, producătorul nu poate garanta calitatea gustului apei.
Asociația Internațională a Apei Îmbuteliate susține că motivul schimbării gustului nu este plasticul în sine, din care este făcută sticla, ci ușoară permeabilitate a materialului, care permite gazelor din aerul din jur să pătrundă în sticlă.
De exemplu, se spune că plasticul poate transporta vapori de solvenți de uz casnic, combustibili pe bază de petrol și alte substanțe chimice care afectează gustul și mirosul băuturii tale într-o sticlă de plastic. Mulţi şoferi au observat probabil că atunci când apa potabilă este stocată într-o mașină, aceasta devine foarte rapid fără gust. Aparent, din cauza prezenței diverșilor vapori emiși de materialele de finisare a interiorului mașinii, precum și din cauza prezenței vaporilor de combustibil, diverși compuși pătrund ușor printr-o sticlă de plastic permeabilă și strică gustul apei.