Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

De ce l-a vândut Farul pe Aioani atât de ieftin la Rapid: „Trăim din aceşti bani!”

Marian Aioani a costat-o 400.000 de euro pe Rapid. Conducerea Farului a dezvăluit de ce portarul a fost cedat atât de ieftin.
02.02.2024 | 15:57
De ce la vandut Farul pe Aioani atat de ieftin la Rapid Traim din acesti bani
De ce l-a vândut Farul pe Aioani atât de ieftin la Rapid: „Trăim din aceşti bani!”. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în exclusivitate transferul lui Marian Aioani la Rapid. Toate detaliile mutării de la Farul în Giulești au fost dezvăluite de site-ul nostru. De ce portarul a costat doar 400.000 de euro? Ciprian Marica a oferit explicații.

De ce l-a vândut Farul pe Marian Aioani atât de ieftin la Rapid: „Trăim din aceşti bani!”

Conducerea Farului nu îl plânge pe Marian Aioani. „Marinarii” au încredere totală în portarul crescut la Academia Hagi, Alexandru Buzbuchi (30 de ani).

ADVERTISEMENT

„Este (n.r. – Aioani) portarul echipei campioane și cu el am devenit campion. Nu întâmplător a avut ofertă și a fost dorit. Totodată noi știam ce avem pe bancă și aveam foarte mare încredere în Buzbuchi.

Toată lumea, mă rog, celor din staff, le părerea rău că nu avem loc și pentru el și că nu i se pot da șanse. De fiecare dată când a avut șansa, a făcut-o foarte bine și suntem foarte mulțumiți de el.

ADVERTISEMENT

Așa că Gică Hagi știa de ce îl putem vinde. Toată lumea era surprinsă, dar știam că avem un portar foarte bun pe care ne putem baza și după cum știți, pentru noi, vânzarea de jucători e necesară.

Ne dorim să fim acolo sus și avem nevoie de bani și trăim din asta. E dovedită”, a declarat Ciprian Marica, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, emisiune difuzată luni, marți și vineri, în exclusivitate pe FANATIK.RO

ADVERTISEMENT

Clauză de națională pentru Aioani

Rapid a plătit 400.000 de euro pentru înlocuitorul lui Horațiu Moldovan, o sumă aparent mică pentru portarul campioanei en-titre. Totuși, Farul va beneficia de un bonus special, care are legătură cu echipa națională a României.

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că dacă Marian Aioani va fi convocat de Edi Iordănescu în lotul pentru Euro 2024, echipa lui Gică Hagi va primi 50.000 de mii de euro din partea giuleștenilor, iar dacă va ajunge titular în poarta „tricolorilor”, bonusul va crește la 100.000 de euro.

ADVERTISEMENT

„Toți am avut aceeași părere, dar Gică a luat decizia. El a cântărit, el a decis suma și a hotărât că e suma care trebuie. Noi, toți ceilalți, ne-am gândit că este o sumă mică”, a adăugat fostul mare atacant român.

MOTIVUL pentru care Farul l-a VANDUT IEFTIN pe Marian Aioani la Rapid

ADVERTISEMENT
Tags: