FCU Craiova și-a reconfirmat statutul de piază rea a Rapidului și s-a impus în Giulești cu 2-1. Un succes pe care, la final, fanii l-au sărbătorit cântând alături de echipă.
Rapid – FCU Craiova se anunța un meci cu scântei din pricina conflictului existent în tabăra olteană între Adrian Mititelu și ultrași. Cu atât mai mult cu cât patronul solicitase ca giuleștenii să nu-i primească pe cei din Peluza Sud 1997. Și anunța că va scoate echipa de pe teren în cazul în care va fi înjurat.
În cele din urmă, în Giulești au fost prezenți și fanii oaspeților, dar și Adrian Mititelu. Care a dezvăluit că așteaptă cu nerăbdare să vadă pe viu atmosfera creată de fanii Rapidului.
”Da, mă duc pe stadion, că vreau să văd capodopera din Giulești! Încă de când l-am văzut la televizor, mi s-a părut ceva fantastic! Vreau să simt și eu cum e acolo!”, anunța Mititelu, înaintea jocului, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
VEZI VIDEO MAI JOS
Temerile că meciul ar putea să fie oprit prematur, așa cum s-a întâmplat la Sfântu Gheorghe, au fost nefondate. Mititelu, dar și fanii, au savurat succesul favoriților. Iar cei din urmă l-au și celebrat, la final de joc, alături de jucători.
Pentru Adrian Mititelu însă, atitudinea suporterilor față de el nu este un semn că s-a îngropat securea războiului. ”M-au înjurat, nu ați auzit. Mi-au mai dat puțină…
Stați liniștit, că au vrut ei să arate că acum că nu sunt cum spun eu. Sau cum spun alții. Dar, probabil, totul a fost făcut ca strategie.
Să vedem acum ce o să fie la meciul următor. Pentru că, deocamdată, miercuri așteptăm o decizie”, a spus Adrian Mititelu în cea mai recentă ediție a FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Nu uitați: puteți urmări Fanatik SuperLiga în fiecare luni, marți și vineri, începând de la ora 10:30, pe toate căile de comunicare „fanatice” de pe mediile sociale, de la site-ul FANATIK.RO și pagina de Facebook FANATIK la canalul de YouTube FANATIK, de la pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial la contul FANATIK de pe Tik-Tok. Și nu uitați contul FANATIK de Twitch.