Life

De ce nu poate face momentan copil Carmen Grebenișan? Are legătură cu Survivor: „Sunt dereglată hormonal”

Carmen Grebenișan s-a întors de la Survivor și a spus totul despre ce nu s-a văzut la tv. Ce a fost cel mai dificil, dar și ce a avut Dan Ursa în plus față de ea.
16.06.2023 | 18:00
De ce nu poate face momentan copil Carmen Grebenisan Are legatura cu Survivor Sunt dereglata hormonal
Carmen Grebenisan, dezvaluiri de dupa Survivor 2023. Cati bani a castigat, dar si de ce nu poate face copii momentan
ADVERTISEMENT

Carmen Grebenișan a petrecut cinci luni în Republica Dominicană la Survivor. Influencerița a ajuns în finală, alături de Dan Ursa și Andrei Krișan. Spune despre competiție că a fost cea mai mare provocare prin care a trecut până în acest moment. Și, cu toate că au existat și momente dificile sau tensionate, Carmen le-a depășit cu brio. Acum, cunoscuta influenceriță a vorbit pentru FANATIK și despre plusuri, dar și despre minusurile competiției.

Finalista Survivor a vorbit despre cele mai grele momente din competiție, dar și despre câștiguri

După cinci luni petrecute la mii de kilometri de casă, Carmen Grebenișan s-a întors în România. Vedeta a oferit un interviu exclusiv pentru FANATIK în care a dezvăluit totul. Care a fost cea mai mare provocare pentru ea, ce așteptări a avut, dar și de ce a câștigat Dan Ursa. În plus, vedeta a expus, fără ocolișuri toate plusurile și minusurile competiției Survivior 2023.

ADVERTISEMENT

”Nu m-am integrat 100% în lumea asta”

Carmen, te-ai întors din Republica Dominicană, o experiență foarte intensă. Ce a însemnat pentru tine Survivor și cum ești acum, după competiție?

-A fost o experiență de neuitat. Mă simt cea mai câștigată după ce am ieșit din emisiunea Survivor și sinceră să fiu, sunt foarte calmă. Nu m-am integrat 100% în lumea asta, nu am revenit întru-totul la vechile obiceiuri și la ce eram înainte. Nu știu dacă o să mi se schimbe viața de acum încolo sau dacă este doar o etapă după Survivor. Cert este că îmi place mai mult cum sunt acum. Sunt mai calmă, mai atentă și mai prezentă.

ADVERTISEMENT

Pe parcursul competiției te-ai arătat telespectatorilor naturală, ți-ai expus sentimentele, și ți-ai arătat vulnerabilitățile. Ai simțit că te deschizi prea mult în fața publicului?

Tot timpul o să-mi expun vulnerabilitățile, vreau să expun și părțile bune, și părțile rele. Este mai ușor să empatizeze lumea cu tine să vadă că există și viața asta, și situațiile astea. Sunt la fel de empatică, dar nu mai sunt la fel de sensibilă. Sunt un pic mai pe poziții, așa mă simt.

ADVERTISEMENT

Rămân empatică, dacă îmi spune cineva ceva emoționant, plâng. Totodată dacă mi se aruncă anumite săgeți sau încearcă să mă atace cu anumite lucruri, trec prin mine. Nu mă mai afectează nimic.

Ce a fost cel mai greu pentru Carmen Grebenișan la Survivor: „Mi-a pus capac!”

Competiția Survivor a reprezentat o provocare din toate punctele de vedere. Ați fost privați de hrană, de condiții normale, nu vi se permitea accesul la telefon și la tehnologie. Care a fost punctul cel mai dificil pentru tine?

ADVERTISEMENT

Cel mai dificil pentru mine a fost că am stat de parte de casă atâta timp fără să am informație. Nu știam nimic, nu am avut deloc informație. Am vorbit acasă de două ori în cinci luni, iar atunci a durat cinci minute discuția. Al doilea lucru greu a fost lipsa de diversitate a hranei, asta mi-a pus capac. Sunt o persoană gurmandă și chiar dacă supraviețuiești cu puțin, la un moment dat nu mai poți. Ajunsesem să spun că nu mai pot să văd orezul acela.

Carmen Grebenișan, despre revederea cu soțul după Survivor: „L-am întrebat dacă mă mai iubește”

Soțul tău, Alex, a fost cel mai mare susținător al  tău pe parcursul Survivor 2023. De când sunteți împreună nu ați mai stat vreodată despărțiți atât de mult timp. Cum ai perceput tu această distanță fizică și emoțională față de Alex și cum a fost revederea?

-Nu știam cum o să reacționez când îl voi vedea pe Alex. Îmi era teamă să nu fiu prea sălbatică, să nu-l sperii, nu știam cum mă voi comporta. I-am sărit în brațe și preț de câteva minute nu am mai coborât de acolo. Stăteam agățată ca o maimuță pe el. Nu puteam să vorbesc nimic, doar ne uitam unul la altul și l-am întrebat: „Mă mai iubești?”. Și el m-a întrebat același lucru. A fost atât de faină revederea.

Acasă, de când m-am întors, se uită la mine și îmi spune:  `Nu-mi vine să cred că ești în stânga mea. Mă uitam seară de seară în pat și a fost gol atâtea luni. Acum nu-mi vine să cred că ești aici’.

După mult timp petrecut la Survivor, începe să îți joace mintea feste. Nu ține de încrederea în sine pentru că sunt multe persoane acolo care sunt diferite. Ideea este că toți ne gândeam acasă dacă cei dragi ne mai iubesc, ne mai susțin, se mai uită la noi. Fiind neexpus la informația de acasă, ai impresia că omul nu mai interacționeaza cu tine pentru că nu vrea. Tu uiți că, de fapt, nu poate. Tu crezi că uită de tine, asta este adevărul.

Carmen Grebenișan, despre câștigătorul Survivor 2023:  „Este un fenomen. Aș fi votat cu Dan Ursa dacă eram acasă”

Ai fost susținută de public în număr mare și erai favorita la câștigarea premiului. Ce crezi că a avut Dan Ursa în plus față de tine din moment ce el a luat marele premiu?

-Eu cred că multă lume empatizează cu Dan Ursa. Este genul de om care s-a transformat, a avut cea mai mare transformare. Dan Ursa a fost un fenomen. Eu din prima lună am spus că o să ajungă în finală. Era prea mare diferența între felul în care era perceput de lume și ceea ce demonstra.

Eu consider că a meritat premiul din toate punctele de vedere. Consider că și eu, și Krișan meritam să câștigăm, dar cu Dan Ursa a empatizat lumea cel mai mult. Noi am fost foarte diferiți. Adevărul este că și eu aș fi votat la fel dacă eram acasă.

Nici tu nu ai dus lipsă de susținere. Ba chiar erai favorita la câștigarea titlului Survivor 2023. Ai simțit acest lucru?

Mă simt cea mai câștigată după ce am ieșit din emisiunea Survivor. Am văzut când am ajuns acasă de câtă susținere am avut parte pe parcursul competiției. Soțul meu, Alex, Alina, prietenii și foștii colegi m-au susținut. Am fost foarte fericită să constat asta.

Ce a pățit Carmen Grebenișan după ce s-a întors de la Survivor 2023: „Sunt dereglată hormonal”

Ce schimbări ai sesizat la tine după competiția Survivor?

– Am pus puțină presiune pe mine, am crezut că mă întorc din Survivor și cu kilograme în minus, și bronzată. Am venit pe cealaltă parte, dar mă adaptez. Sunt dereglată hormonal. Nu mai am menstruație de cinci luni, din păcate. Aștept să își revină corpul. Toate fetele au pățit asta în Survivor. Suntem toate dereglate în aceeași măsură, așa că așteptăm. Restul fetelor cu care am vorbit li s-a reglat organismul. Aștept și eu să-și revină corpul natural.

La Survivor scapi de orice filtru și te arăți real. Mie mi-a plăcut pentru că nu am ce să ascund. Mie îmi place să mă arăt așa cum sunt. Mi-am asumat asta de la început. Nu am mers acolo pentru premiu, targetul meu nu era să ajung în finală. Targetul meu a fost să fiu autentică atâta vreme cât sunt acolo și mi-am îndeplinit acest scop.

Aveți în plan, tu și Alex, să plecați pe undeva în vara aceasta?

-În cinci zile plecăm în vacanță. Aveam nevoie de o vacanță, deși credeam că nu va fi cazul. Am crezut că o să am atât de multă forță de muncă și voi veni încărcată cu energie, dar nu este așa. Mergem în Barcelona o săptămână, revin acasă. Apoi voi mai pleca o săptămână în Grecia. Ulterior o să vină festivalurile și îmi este și frică.

Carmen Grebenișan, dezvăluiri despre actele de rebeliune din adolescență: „Am plecat noaptea, pe furiș, la iubit”

Spuneai că ai sesizat schimbări la tine de la întoarcerea în România. Ești mai calmă, mai prezentă și nu mai ai acele accente de rebeliune, ca în adolescență. Ai spus recent că aveai piercinguri, tatuaje.

-Am tatuaje, am avut pierceinguri, mi-am făcut piercinguri singură, mi-am vopsit și tuns părul singură. Le-am făcut pe toate când eram adolescentă.

Mama nu consideră că am fost rebelă. Mi-a spus că nu sunt prostii și m-a lăsat să fac ce vreau. Mă bucur că a făcut asta pentru că altfel poate nu mai eram așa descurcăreață.  De multe ori vedeam copii în jurul meu, colegi de-ai mei, care nu aveau libertate și credeau că așa este corect să fii. Dacă ne uităm acum, mulți dintre colegii mei au frustrări, nu sunt la fel de deschiși. Mare parte din cine sunt astăzi se datorează felului în care am fost crescută. Am avut libertate într-o oarecare măsură. De fiecare dată când îmi doream ceva, ai mei mă lăsau.

Care a fost cel mai rebel lucru pe care l-ai făcut când erai adolescentă?

-Am plecat o dată de acasă când dormeau ei. Voiam să mă văd cu iubitul. M-am întors dimineața și când m-a văzut mama mi-a spus că de ce fac așa ceva. Apoi m-a întrebat ce îmi face de mâncare. La petreceri mă lăsau să merg, la iubit nu prea mă lăsau. Ei îmi dădeau bani să merg la discotecă. Mă duceam cu maxi-taxi ca să mai păstrez banii.

Din ce a câștigat finalista Survivor primii bani: „Mi-am dezvoltat de mică spiritul antreprenorial”

Cum ai câștigat primii bani?

-Îmi făceam bani singură, vindeam haine pe site-uri, de mică mi-am dezvoltat spiritul antreprenor. Am făcut asta pentru că mi-a plăcut. Nu aveam nevoie acută să fac bani pentru a mă susține singură, nu. Aveam totul, dar voiam mai mult de atât. Mi-a plăcut mult și etapa asta.

Ținând cont că atunci vindeai haine online, asta ai ajuns să faci și acum. Ce ai învățat în toți acești ani în care ai activat în acest domeniu?

-Eu și Alina avem un brand personal și acolo ne putem arăta creativitatea în fel și chip. Lucrăm și la celălalt brand pe care îl deține Alina, pe colecții. Creativitatea este una, bussinessul este alta. Ai nevoie de un om de bussiness, un manager și de un designer. Persoanele acestea sunt total diferite și nu trebuie să facă niciodată una treaba celeilalte. Acum fac bani din bussinessul acesta pe care îl dețin cu Alina Ceușan, dar și din publicitate online. Am făcut bani frumoși și de la Survivor.

ADVERTISEMENT