Dacă tinzi să închizi fereastra când afară plouă, află că nu este un obicei tocmai bun, potrivit specialiștilor. Ar trebui să ții geamul deschis într-o asemenea situație, fiindcă beneficiile sunt numeroase. Vei scăpa de probleme de care nu credeai că vor mai dispărea vreodată.
Multe persoane închid fereastra când afară plouă de teamă să nu le intre apă în casă sau de frica fulgerelor și tunetelor. Acestea din urmă sunt prezente în special în anotimpul de vară. Însă, după ce vei afla efectele ploii asupra interiorului locuinței, îți vei schimba obiceiul.
Potrivit oamenilor de știință, ploaia are efecte terapeutice. Picăturile se aud mai bine când geamul este deschis sau întredeschis, iar mintea ta se va limpezi. Te vei relaxa și îți vei oxigena creierul. Sunt persoane care meditează când afară plouă.
De asemenea, descoperă și că ploaia curăță aerul din casă. Porii pe care îi elimină absorb dioxidul de carbon din încăpere, care va rămâne oxigenată și va lăsa un loc liber energiilor pozitive, noi. Abundența va fi predominantă și veți avea o stare de fericire continuă.
Unii specialiști în dezvoltare personală, precum Andreea Raicu, recomandă ascultarea ploii ori de câte ori avem ocazia și să nu mai fugim de ea, deoarece ne calmează sufletul și este și un moment oportun pentru a ne ruga sau pentru a ne seta obiective.
”Ploaia este cea care calmeaza sufletul si asaza in ordine gandurile. Este cea care face o conversatie dintre doua persoane sa devina intima si profunda. Pe timp de ploaie, oamenii sunt mai seriosi in deciziile pe care le iau, in planurile pe care le fac si visurile pe care le au.
Ploaia se imbina perfect cu rugaciunea si cu meditatia. Ploaia este impunatoare atunci cand o privesti cum cade printre cladirile mari dintr-un oras, este fermecatoare atunci cand o privesti de pe prispa casei taranesti, este fascinanta atunci cand cade in mare si uda nisipul si este hrana pentru suflet atunci cand o privesti dintr-o cabana la munte (…)
Ori de cate ori ai o intalnire pe timp de ploaie, invata sa iti conectezi sufletul si mintea la ploaie. Las-o sa iti ofere ce are ea mai frumos de oferit! Las-o sa vindece ce are de vindecat, las-o sa implineasca ce are de implinit! Si acum, sincer… ploaia este doar de cateva ori pe an, nu este o stare permanenta. De ce sa ne petrecem timpul fiind suparati pe ploaie?”, notează Andreea Raicu, pe blogul său.
Pe lângă toate acestea, ploaia este și o situație în care îți poți dedica din nou timp cititului. Acesta va fi mult mai plăcut cu fereastra deschisă. Nu în ultimul rând, se mai recomandă și mersul prin ploaie, în sezonul cald, fiindcă așa îți întărești imunitatea și scapi de poverile interioare.