Nimeni și nimic nu poate concura cu inventivitatea românilor. A demonstrat asta chiar o femeie din Buzău, care a găsit soluția perfectă pentru a transporta cinci persoane acasă. Pentru a nu lăsa pe nimeni pe drum, aceasta a trebuit să apeleze la măsuri extreme.
O femeie de 40 de ani din Buzău a ajuns virală după ce a recurs la un gest extrem. Aceasta a trebuit să ajungă acasă cu cinci persoane, așa că a apelat la o măsură la care nu multă lume s-ar fi gândit.
Femeia, soțul ei, dar și alți prieteni de-ai lor au fost la o petrecere. Acolo, cu toții s-au distrat pe cinste, mai puțin ea, care a rămas responsabilă de toată gașca de petrecăreți.
La plecare, femeia nu a mai știut cum să îi organizeze pe toți, astfel încât să încapă în mașină. Fără să stea prea mult pe gânduri și fără să piardă timpul, se pare că a găsit varianta ideală.
Aceasta i-a trimis pe soțul ei și pe amicul acestuia direct în portbagaj. Ambii erau într-o stare destul de avansată de ebrietate, iar asta se poate vedea și în filmarea devenită virală.
Niciunul dintre ei nu schițează vreun gest, semn că deja dormeau atunci când au fost puși în portbagaj. Imaginile cu ”transportul special” au fost surprinse de un alt participant la trafic care circula în spatele femeii din Buzău.
Ceilalți trei amici ai soțului ei au fost un pic mai norocoși. Datorită faptului că nu se aflau într-o stare avansată de ebrietate, femeia a decis să îi ia cu ea în mașină și să îi pună pe bancheta din spate.
Din păcate, aventura celor cinci prieteni petrecăreți nu s-a încheiat deloc bine. Șoferul care a surprins imaginile cu cei doi bărbați în portbagajul mașinii a publicat filmarea pe Info Trafic Buzău, un grup cunoscut de Facebook.
Imaginile au ajuns imediat în atenția poliției. Ghidați de numărul de înmatriculare al mașinii, polițiștii au reușit să dea de buzoienii excentrici și i-a pedepsit așa cum se cuvine.
Pentru fapta sa de a transporta mai multe persoane decât limita admisă, femeia s-a ales cu amendă. 400 de lei a avut de plătit buzoianca pentru că a ales să transporte persoane în portbagajul mașinii.