Sport

Deian Sorescu, declarație fermă după înfrângerea cu FC Argeș: „M-aș sacrifica pentru club!”

Dinamo a fost învinsă de FC Argeș, scor 0-2, în etapa 7 de Liga 1. La finalul partidei, Deian Sorescu a vorbit despre jocul prestat de formația din „Ștefan cel Mare”.
28.08.2021 | 21:01
Deian Sorescu declaratie ferma dupa infrangerea cu FC Arges Mas sacrifica pentru club
ADVERTISEMENT

Ambele goluri ale partidei Dinamo – FC Argeș au fost semnate de Cristi Tănase.

Deian Sorescu, declarație fermă după înfrângerea cu FC Argeș

Deian Sorescu s-a declarat nemulțumit de jocul prestat de Dinamo. În același timp, fotbalistul „câinilor” a mărturisit că a fost surprins de convocarea la echipa națională.

„Cu siguranță ne va fi greu, pentru că nu reușim să înscriem. Acum, nu este o presiune foarte mare, pentru că suntem în campionatul regulat.

ADVERTISEMENT

Eu mă simt ok, îmi doresc să câștig, îmi doresc să lupt pentru fiecare minge. Nu vreau să vorbesc despre un transfer. Vorbiți cu conducerea, eu nu știu de absolut nicio ofertă.

M-aș sacrifica pentru club, pentru că m-am atașat foarte mult. Nu mă așteptam la convocare (n.r. la echipa națională), mă bucur că a venit”, a declarat Deian Sorescu, la finalul partidei cu FC Argeș.

ADVERTISEMENT

Robert Moldoveanu: „Suntem un grup unit!”

„Zic eu că astăzi am făcut o partidă bună, însă ne-a lipsit golul. Sperăm ca, în această perioadă de pregătire, să lucrăm cat mai mult și sa ne descătușăm.

Noi suntem un grup unit, suntem mulți copii și vrem să facem ceva frumos la Dinamo, să ajungem cât mai sus. Eu am încredere în acest grup și cred că vom face o figură frumoasă până la finalul campionatului”, a spus Robert Moldoveanu.

ADVERTISEMENT

Mihai Eșanu: „Am avut multe ocazii și nu am reușit să le fructificăm!”

„Suntem triști. chiar dacă am început bine, eram siguri că vor veni meciuri grele. Din păcate, astăzi am avut multe ocazii și nu am reușit să le fructificăm.

Noi sperăm să se rezolve, e clar că avem nevoie de întăriri. Nu cred că am jucat foarte rău, nu cred că a fost vreun meci slab, în care să ne domine adversarul.

ADVERTISEMENT

Din păcate, se fac greșeli. Încercăm să-i îmbărbătăm pe jucătorii tineri, să-i motivăm. Și pentru ei, ca și pentru noi, le e greu atunci când sunt rezultate slabe. Cred că singura noastră variantă este să ne antrenăm ca și până acum. Ne trebuie poate și un pic de șansă la fiecare meci. Jocul nu e foarte slab, trebuie să punem în practică la meci ce facem la antrenamente”, a spus și Mihai Eșanu.

Dario Bonetti: „Sunt îngrijorat!”

„Sunt îngrijorat, este normal. Mereu trebuie să spun același lucru, facem greșeli, e greu să obținem rezultate pozitive. Trebuie să muncesc cu acești jucători, să încerc să le ridic valoarea. Nu am informații cu privire la situația lui Sorescu, chiar nu știu ce să vă spun.

Nu am informații legate de plecarea sa. Avem nevoie de mai mulți jucători experimentați, dar conducerea trebuie să vorbească despre transferuri, nu eu. Jucătorii noștri sunt foarte tineri. Trebuie să ne organizăm, să muncim mai mult.

E nevoie de timp, e un proces complicat. Avem foarte multe probleme acum, dar sezonul este foarte lung”, a declarat antrenorul Dario Bonetti.

ADVERTISEMENT